Alba: Biserica aproape inundată de iazul de la Valea Şesei va fi reconstituită la Muzeul ASTRA din Sibiu

O biserică veche de cel puţin două secole din Munţii Apuseni, din Vinţa, strămutată deoarece risca să fie inundată de apele iazului de decantare de la Valea Şesii, va fi reconstituită în incinta Muzeului ASTRA din Sibiu, piatra de temelie urmând să fie pusă sâmbătă, potrivit unui anunţ postat miercuri pe pagina de facebook a companiei Cupru Min Abrud. 

Cupru Min Abrud şi Muzeul Astra Sibiu anunţă punerea pietrei de temelie pentru reconstruirea bisericii din satul Vinţa, jud.Alba, strămutată cu sprijinul companiei. La ceremonia ce se va derula în 13 iulie, la sediul muzeului Astra, vor participa conducerea şi numeroşi angajaţi ai companiei. Unii dintre aceştia au contribuit direct la operaţiunile de salvare a monumentului care va fi reconstituit', se menţionează în postarea respectivă. Anul trecut, Cupru Min, 'singura companie de stat din România care a salvat o biserică', a încheiat un acord cu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi Muzeul ASTRA Sibiu, pentru strămutarea lăcaşului de cult din comuna Vinţa, ameninţată de apele iazului de decantare din Valea Şesei, în urma lucrărilor de extindere a acestuia.

Totalul finanţării Cupru Min este de 200.000 lei, la care se adaugă contribuţia logistică, precizează compania. Potrivit unui anunţ de anul trecut, operaţiunile finanţate de Cupru Min au însemnat extragerea şi transferul picturii murale, demontarea şi transportul la Muzeul ASTRA Sibiu a zidăriei.

În programul evenimentului de sâmbătă, de la Sibiu, după slujba de punere a pietrei de temelie, va avea loc un spectacol susţinut de Veta Biriş, Corul bisericii din Lupşa, Ansamblul 'Am fost ş-om fi' din Ieud, Ansamblul Ţarina Cupru Min Abrud. Dacă în urmă cu trei ani, apa iazului era la peste zece metri distanţă de biserica edificată, posibil, la sfârşitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea, anul trecut, apele au ajuns până lângă zidul acesteia.

Mai mult, apele acide au acoperit şi câteva morminte. Încă din 2016, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au susţinut că lăcaşul de cult va fi strămutat, împreună cu cimitirul, într-un loc mai sigur, fără ca la vremea respectivă să fi fost identificat un teren pentru acest lucru. Anul trecut, s-a optat pentru strămutarea bisericii şi reconstituirea ei la Sibiu. Biserică de piatră, lăcaşul cu hramul 'Sfântul Mihail' a fost construit cu peste două secole în urmă, pe locul unei biserici de lemn. Pe clopot este inscripţionat anul 1775. Valoarea bisericii este dată şi de particularitatea picturilor sale, de pe zid, de tip frescă, şi pictura pe lemn. Autorul picturilor realizate între 1819 şi 1821, conservate foarte bine, este Simion Silaghi Sălăgeanu.

În pofida vechimii, biserica nu are statut de monument istoric. Iazul de decantare Valea Şesii, principalul iaz în funcţiune al Cupru Min şi cel mai mare din ţară, se întinde pe 130 de hectare şi cuprinde zeci de milioane de tone de steril supuse unui fenomen de leşiere. O altă biserică aflată nu departe, cea de la Geamăna, tot de pe raza comunei Lupşa, cu picturi murale, deosebit de valoroase, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fost acoperită în 2006 de apele iazului de decantare. Lăcaşul de cult a fost înghiţit treptat, astfel încât în prezent nu se mai vede decât vârful turlei bisericii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel