Alba: Copiii dintr-un sat afectat de inundaţii, vaccinaţi împotriva hepatitei acute virale de tip A

Peste 90 de minori din satul Răchita au fost vaccinaţi marţi împotriva hepatitei acute virale de tip A, ca o măsură preventivă având în vedere riscul contactării acestei boli în urma inundaţiilor produse în zonă la sfârşitul săptămânii trecute. 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, au fost vaccinaţi 92 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani. 'O echipă de specialişti din cadrul DSP Alba s-a deplasat în localitatea Răchita unde, împreună cu medici de familie, asistenţi medicali ai medicilor de familie şi asistentul medical comunitar, au vaccinat pacienţii minori - cei mai expuşi la îmbolnăvirea cu hepatită acută virală de tip A', se menţionează în comunicat.

De asemenea, în sat a fost amenajat un cabinet medical, într-o casă mai puţin afectată, cu un medic de familie, asistenţi medicali şi asistentul medical comunitar, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Tot din acel sat, un pacient care are nevoie de dializă a fost transportat la Centrul de Dializă din Alba Iulia, iar ulterior va rămâne internat la Spitalul Municipal Sebeş, pentru a fi îngrijit corespunzător.

'DSP Alba, alături de asistenţii medicali comunitari, va continua acţiunile de prevenţie şi informare pentru ca sănătatea populaţiei să nu fie afectată, în zonele în care s-au produs inundaţii. Totodată, DSP Alba a distribuit sute de kilograme de var cloros, necesar pentru igienizarea şi dezinfecţia fântânilor, iar populaţia a fost instruită cu privire la modul de folosire a acestuia. Specialiştii în sănătate publică se vor deplasa şi în zilele următoare în zonele afectate de inundaţii cu scopul de a fi redus riscul de îmbolnăvire', se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel