Organizatorii marşului care va avea loc în dimineaţa zilei de 1 Decembrie, la Alba Iulia, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de participanţi, au transmis, marţi, un "manifest", în care solicită ca de Ziua Naţională "să fie lăsate la o parte toate divergenţele", reiterând că, în cazul manifestării iniţiate de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, "nu va exista niciun protest, nici faţă de jandarmerie, nici faţă de vreo tabără politică sau alta".
Platforma Unionistă Acţiunea 2012, organizatoarea "Marşului Unirii" din 1 Decembrie, de la Alba Iulia, anunţă că nu se va organiza niciun protest cu ocazia Zilei Naţionale şi cere diferitelor tabere politice să rămână în afara Cetăţii Unirii.
"Avem 364 de zile din an în care să ne certăm între noi. Pe 1 Decembrie lăsăm la o parte toate divergenţele şi ne unim pentru a cinsti Ziua Naţională. Nu contează nici cazările, nici meniul, nici abuzurile comise de diferite instituţii devenite stat în stat. Delegaţii de la Marea Adunare Naţională de acum 100 de ani nu şi-au pus aceste probleme şi au făcut ce trebuie.
Acum nu avem conducătorii care să se ridice la înălţimea înaintaşilor, dar măcar putem onora cum se cuvine unioniştii anului 1918. Îi invităm la Alba Iulia, în faţa Gării, la ora 08:00, doar pe cei care înţeleg acest lucru: de la maramureşenii, sătmărenii şi covăsnenii care vin cu căruţele, până la fraţii noştri basarabeni şi bucovineni care se află în afara hotarelor de azi", a declarat, potrivit comunicatului, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion.
Cine se alătură Platformei Unioniste Acţiunea 2012
Alături de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, vor veni să participe la "Marşul Unirii" membrii Asociaţiei Diaspora Europeană, care se vor reuni, venind din diverse state europene, la vama Borş, menţionează sursa citată. "De asemenea, mii de basarabeni şi nord-bucovineni se alătură marşului. Zeci de autocare pornesc vineri seară din Chişinău, altele urmând să vină alături de localităţile din ţară cu care sunt înfrăţite", se mai arată în comunicatul citat.
Unioniştii reiterează că, în cadrul "Marşului Unirii", care va porni de la ora 8,00 din faţa gării, pe jos spre Cetatea Unirii, "nu va exista niciun protest, nici faţă de jandarmerie, nici faţă de vreo tabără politică sau alta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News