Einstein a murit în urma unei hemoragii interne, după o ruptură cauzată de un anevrism aortic abdominal, o boală de care suferea de câţiva ani.
Publicitate
În 1948, cu şapte ani înainte de moartea sa, Einstein suferise o operaţie în acest sens şi a continuat să lucreze, în ciuda durerii. Einstein a publicat numeroase lucrări de ştiinţă în anii 1950. Chiar şi în ziua morţii sale, survenită în 1955, savantul lucra la un discurs pe care ar fi urmat să-l ofere unei televiziuni din Israel şi a adus draftul la spital. Discursul a rămas neterminat, în urma morţii omului de ştiinţă.
„Nu încerca să devii un om de succes, ci un om de valoare", a declarat, cândva, Einstein. Cea mai cunoscută contribuţie a sa la ştiinţă, teoria relativităţii, a fost publicată în 1915. În 1921, Einstein a câştigat premiul Nobel şi a mai lucrat alţi 30 de ani cu aceeaşi intensitate, scrie Business Insider.
Cu câteva ore înainte să moară, doctorii i-au propus lui Einstein să-l supună unei operaţii în premieră, aceasta fiind singura soluţie pentru prelungirea vieţii sale. Einstein a răspuns simplu: „Mi-am făcut datoria, a venit vremea să mă duc. O să plec într-un mod elegant".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu