Album-document din cel de-al Doilea Război Mondial, publicat de New York Times

20110622elpepucul_3
20110622elpepucul_3

Un album cu mai mult de 200 de fotografii ale liderilor nazişti şi ale victimelor acestora din cel de-al Doilea Război Mondial, care include şi imagini cu liderul nazist, a fost publicat recent. Proprietarul, intrat în faliment,  doreşte identificarea imaginilor pentru a putea fi scos la licitaţie.

Autor: Roberta Cautis

Ajutaţi-ne să rezolvăm misterul. Lens, blogul de fotografie al cotidianului The New York Times, a făcut marţi  acest apel la cititorii săi, după publicarea primelor fotografii dintr-un album, datând din Al Doilea Război Mondial, ce conţine reproduceri ale liderilor regimului nazist şi ale victimelor acestora. Experţii spun că acest document este o raritate, care iese la lumină la 70 de ani de la punerea în practică a Planului Barbarossa de atacarea a Uniunii Sovietice.

Alături de nouă fotografii alb-negru ale lui Hitler, luate de la mică distanţă, autorul acestei lucrări a imortalizat soldaţii germani, de rang mediu, împreuna cu prizonierii de război şi victimele evreieşti în Belarus. Calitatea fotografiilor  arată că fotograful nu a fost lipsit de talent şi ştia exact ce făcea. Nu este clar însă dacă aceasta este o lucrare personală sau pentru regim.

Albumul pare un documentar ce concentrează operaţiunile iniţiate de o unitate a armatei naziste  Europa de Est. Se pare că autorul este un fotograf de război “care a avut acces uşor” la eşaloanele superioare ale regimului, pentru că a putut fotografia de aproape trupele şi deţinuţii, în ceea ce pare a fi o zonă  din preajma Minskului. Însă acesta nu include în cele 24 de pagini ale sale elemente ce pot duce la identificări sau înregistrări, care ar da mai multe indicii. Unele fotografii, între cele 214 colectate în carte, sunt intime. În ceea ce priveşte proprietarul actual, se ştie doar că este un om de afaceri care lucrează în industria modei, are 72 de ani, locuieste in New Jersey şi a primit albumul de la o persoană care a lucrat pentru el. Aceasta, la rândul său, l-a obţinut de la un bătrân de origine germană. Actualul proprietar a vrut să determine originea  fotografiilor, în speranţa de a le creşte astfel valoarea şi în acest mod să îşi poată plati facturile medicale.

“Îmi făceam griji că va ajunge pe mâini greşite”, spune proprietarul albumului, care îşi păstrează anonimatul. Acesta a fost mereu conştient de faptul că “are in posesie “o bucată de istorie” ce a fost ţinută în secret timp de 70 de ani”. “Acum nevoia mea este prea mare”, afirmă deţinătorul albumului, care a declarat că a ajuns la faliment si nu îşi mai poate acoperi datoriile, scrie elpais.com.

De aici nu se mai ştie prea multe. De aceea ziarul are încredere că cititorii săi şi istoricii îşi vor aduce contribuţia în descifrarea misterului. De asemenea, pentru  clarificarea  enigmei s-a implicat şi revista germană Der Spiegel. Responsabilii Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite sugerează că albumul ar putea aparţine fotografului care făcea parte din Unitatea de Propagandă, companie a armatei naziste, şi era responsabil de munca de propagandă pe teren.

New York Times insistă asupra faptului că singurul interes în a publica conţinutul acestui album este acela de a prezenta cititorilor “fotografii uimitoare” ce aparţin momentului crucial al conflictului armat ce a pustiit Europa şi de “a elucida enigma istorică”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel