Alchimiștii. Un președinte, un prim ministru și șeful DNA

srs
srs

Toti acestia fac sa dispara lucruri. Valori. Inlocuindu-le cu fum. Asta daca privim din perspectiva intereselor nationale. Avem nevoie de aur? Avem. Avem nevoie de cupru? Avem. Avem nevoie de energie ieftina? Avem. Avem nevoie de un invatamant recunoscut pe plan international? Avem. Avem nevoie de alegeri libere? Da, avem. Avem nevoie ca cei corupti sa ajunga dupa gratii? Avem. Dar cu ce ramanem din toate aceste valori, pe care incercam sa le promovam si sa le aparam dupa ce alchimistii se joaca cu retortele? Ramanem cu uriase pagube. Si cu frustrari. In timp ce ei castiga. Aur, cupru, energie, aliante politice si notorietate de putere care se lupta cu coruptia.

Presedintele Traian Basescu a afirmat ca are, de mai multa vreme, o buna chimie cu Mihai Razvan Ungureanu, ex-sef al spionajului romanesc, astazi prim ministru. Eu cred ca s-a exprimat gresit. Este vorba nu de chimie, ci de alchimie. Iar proba de laborator o gasim in ultimele decizii ale Guvernului Romaniei. Targu Mures, cupru, gaze de sist, finantarea campaniei electorale. Fiecare dintre ele reprezinta o nevazuta. O bomba cu ceas. Care le poate exploda artizanilor in fata. Dar, pana atunci, arde comunitatea. Cineva, mereu altcineva decat cetateanul roman, castiga la greu. Si duce banii in vizuina. Cand vorbim de aur, de cupru, de energie ieftina. Sa ne gandim ca prin Hotararea de Guvern, si ea un rezultat al alchimiei, vizand UMF Targu Mures, diplomele nu mai sunt recunoscute international nici pentru romani, nici pentru maghiari si nici pentru strainii care studiaza acolo. Toti studentii sunt prejudiciati. In schimb, castiga UDMR notorietate si putere electorala iar coalitia se mai agata astfel cu dintii de putere. Finantand din bani publici primariile puterii, cetatenii Romaniei nu au decat de pierdut dar, ca rezultat al alchimiei, regimul Basescu mai reuseste sa smulga unele voturi.

Dar ce sa vezi? Si Daniel Morar lucreaza nu chimic, ci alchimic cu Presedintele si primul ministru. Dovada? Dosarele politice instrumentate de acesta sunt spulberate unul dupa altul din lipsa de probe. Astazi este lansata bomba Borbely. Posibil, un alt produs alchimic. Intr-o incercare de a acoperi cea mai rusinoasa infrangere din istoria procuraturii romane.

Citește mai mult pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel