Asociația ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor) lansează în premieră linia telefonică AlcoLine, cu numărul special 9335, ce va oferi informații relevante și sprijin psihologic acelora care se confruntă cu problemele asociate dependenței de alcool, dar și rudelor, apropiaților sau persoanelor care intră în contact cu astfel de cazuri.
Consilierii ALIAT vor oferi apelanților informații despre ce înseamnă dependența de alcool și despre resursele terapeutice pe care ALIAT le oferă în marile regiuni ale țării, precum și despre serviciile existente în domeniu, dar și sfaturi și consiliere, în funcție de fiecare caz în parte.
”De cele mai multe ori, dependența de alcool îi afectează nu doar pe cei implicați în mod direct, ci și pe apropiații acestora, precum familiile lor, prietenii sau colegii. Prin acest demers, ne dorim creșterea nivelului de informare cu privire la specificul abuzului, dependenței de alcool și al tratamentelor disponibile în rândul consumatorilor problematici și al familiilor acestora, precum și pentru cei predispuși către consumul de alcool. AlcoLine are legătură cu ideea de refacere, sprijin, speranță, depășirea unui obstacol dificil prin mobilizarea personală și cu ajutorul celorlalți. AlcoLine este dedicat acelora care au decis să facă primul pas în lupta cu alcoolul, iar, prin apelarea acestei linii telefonice îi asigurăm că, la celălalt capăt al liniei, consilierii noștri îi vor trata cu prietenie, înțelegere și susținere, ghidându-I spre reabilitare, explicându-le și tipurile de tratament pe care le pot accesa oricând”, a declarat Eugen Hriscu, Director Științific al ALIAT.
9335, număr cu tarif normal. Program de luni până vineri
Astfel, AlcoLine se adresează celor care sunt în proces de a face o schimbare în comportamentul lor de consum sau rudelor consumatorilor de alcool, iar serviciul este unul confidențial. Numărul scurt 9335 poate fi apelat de orice persoană adultă, de luni până vineri, în intervalul 10:00 – 20:00, aplicându-se tariful standard pe apel.
Echipa aflată în spatele acestei inițiative este formată din specialiști (psihologi și asistenți sociali cu experiență în gestionarea persoanelor dependente de alcool), precum și foști consumatori recuperați sau rude ale unor consumatori de alcool și membri ai Asociației Persoanelor cu Probleme legate de consumul de Alcool (APPA). Această cooperare aduce laolaltă calitatea intervenției realizate de un profesionist și capacitatea de înțelegere a unei persoanei recuperate de pe urma acestei probleme, fiind un element cheie diferențiator al serviciului AlcoLine.
Pentru a oferi sprijin și sfaturi cât mai eficiente și empatice, echipa de consilieri AlcoLine a parcurs un training de specialitate și lucrează sub supervizarea unui specialist în dependențe, acreditat de Ministerul Sănătății. AlcoLine este un proiect realizat în întregime și asumat profesional de specialiștii ALIAT, cu sprijinul financiar transparent și necondiționat al Heineken România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News