ALDE Sector 3 îi cere lui Călin Popescu Tăriceanu să-şi anunţe candidatura pentru preşedinţia României. În acelaşi document, conducerea ALDE Sector 3 lansează un atac dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, pe care în caracterizează ca fiind "un trântor solemn, un politician - creație de laborator".
"Preşedintele Filialei ALDE Sector 3 și Viceprimar al Sectorului 3 - Elena Petrescu , Viceprimarul Capitalei - Tomnița Michaela Florescu, Vicepresedintele ALDE Sector 3 și Consilier Local al Sectorului 3 - Romeo Popescu, Secretarul Coordonator al filialei ALDE Sector 3 și Consilier General al Municipiului București - Ion Valentin Voicu precum și Vicepreședintele ALDE Sector 3 și Consilierul General al Municipiului București - Tudor Tim Ionescu, reprezentând voința tuturor membrilor organizaţiei ALDE Sector 3, solicită Preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să îşi anunţe de îndată candidatura la alegerile prezidențiale din acest an", se arată într-un comunicat transmis de către ALDE Sector 3 Bucureşti.
"România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician - creație de laborator care nu a pus nicio piatră la eșafodajul european, a fost plantat de alții în capul mesei, dar încearcă să-și aroge acum meritele altora. România devine tot mai mult scena unui marxism cultural de o violență cum nu s-a mai văzut din anii 50 și care ne amenință însăși ființa națională, împingîndu-ne spre a ne rușina de valorile morale cele mai profunde, libertate, respectul față de om, față de valorile naționale și familiale prin declarațiile și comportamentul celor care au făcut pact cu același președinte.
România are nevoie să învețe din ceea ce se întâmplă în Moldova și să nu repete experiența unei țări aruncate în haos după ani de zile în care guvernarea a fost luată din mîinile politicienilor de către serviciile secrete și de către oligarhii creați de acestea.
România are nevoie de un președinte care să simtă și să gândească românește, de un președinte care să unească și nu să dezbine, de un președinte căruia să îi pese de cetățenii propriei țări, iar românii să nu mai fie conduși de oameni care să reprezinte interese străine.
România are nevoie de respect și de egalitate în raporturile cu partenerii strategici. România are nevoie de proiecte viabile, de menținerea unui trai decent, de economie reală funcțională, iar nu de tăieri de pensii și salarii, ci de creșteri ale acestora în raport cu munca românilor, în raport cu valorificarea a ceea ce ei au mai bun ca aptitudini, pregătire sau specializare.
România are nevoie de un lider adevărat, de un președinte care să lupte în fiecare zi pentru drepturile tuturor românilor și împotriva abuzurilor de orice fel la care cetățenii acestei țări sunt supuși: abuzuri din justiție, abuzuri ale băncilor, abuzuri legate de vulnerabilități sociale. Filiala ALDE Sector 3 București îi cere președintelui Călin Popescu Tăriceanu să ia în considerare cele expuse, să își asume și să anunțe cât mai curând candidatura la alegerile prezidențiale din acest an."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu