ALDE Dâmbovița precizează, într-un comunicat semnat de liderul Ionel Petre, că PNL, prins la guvernare, a transformat pandemia declanșată de COVID - 19 într-o armă electorală.
Publicitate
Anul acesta a fost dat peste cap pe toate planurile din cauza coronavirusului care s-a extins la nivel mondial. Românii noștri, instalați în funcții publice, au profitat imediat de situație. Cât de gravă este această așa-zisă pandemie nici nu mai știm, întrucât ai noștri au făcut-o mai drastică decât este. Au profitat de această perioadă pentru a ne închide în locuințe, iar ei să își umple conturile pe toate părțile. Contracte ”grase” pentru măști de protecție, combinezoane, dezinfectanți, bani pentru hotelierii (de-ai casei) care și-au transformat afacerile în spații de carantină, bani pentru fiecare bolnav de Covid-19 internat cu săptămânile în spitalele dedicate și tot așa, toate au picat la fix pentru autoritățile centrale și locale care au știu să profite de naivitatea poporului, în care s-a instaurat teama mai ceva ca pe vremea lui nea’ Nicu.
Guvernanții liberali au avut cel mai mult de câștigat pentru că pandemia i-a prins la putere. Astfel au rămas mai mult timp ”la butoane” deoarece alegerile au fost amânate. Ne vom convinge de manevrele făcute în umbra coronavirusului în următorii ani când vor ieși la lumină dosarele penale. Așteptăm… și atunci vom vedea ce va avea de spus ”gașca lui Orban”.
PNL-iștii de la putere au transformat Covid-19 într-o armă electorală! Situația a fost nouă, nimeni nu a știut cum să reacționeze și așa cei de la putere au devenit peste noapte ”specialiști” în domeniu. Astfel, au distribuit fondurile de la Guvern, conform propriilor interese pentru a fi siguri că dau bine la alegeri. Și-au bătut joc de noi cât de mult au putut. Au ieșit public cu nenumărate ordonanțe militare, cu restricții peste restricții, pe care ei nu le-au respectat niciodată și au fost prinși în ”offside” de mai multe ori.
Cum să mai credem în discursurile lor publice, aparent îngrijorați de situația epidemiologică, dacă ei nu respectă prevederile legislației în vigoare?
Unde vreți să ajungeți, domnilor? Cetățenii s-au cam prins de jocurile de culise.
Acum ne amenințați că ne închideți iar? Peste noapte apar nenumărate cazuri de persoane infectate. Aveți grijă ca numărul infectaților să nu depășească populația țării, că nu degeaba se fac glume pe seama voastră!
Oare să mai credem în cifrele ”oficiale” când știm că scopul vostru este să ne manipulați în continuare și, de ce nu, să ne închideți din nou? Că doar ne-ați ”amenințat” încă de la începutul pandemiei că, cel mai probabil, al doilea val de îmbolnăviri va fi în toamnă. În toamnă, când? Când ar trebui să se desfășoare alegerile? Mai amânați puțin, profitând de situația epidemiologică?
Un singur lucru este cert: Covid-19 s-a potrivit mănușă guvernanților PNL!
Să ziceți bogdaproste, oameni ”buni”! V-ați făcut de cap cam mult, dar roata se va întoarce.
Cetățenii au deschis ochii și îi fac din ce în ce mai mari. Manipularea voastră nu va mai ține mult. Iar când va veni vremea să răspundeți pentru neregulile de care vă bucurați acum nu vă vedem prea bine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu