Filiala ALDE Teleorman îl acuză pe deputatul Ică Calotă, fost preşedinte al organizaţiei, că dezinformează electoratul din Teleorman.
"Fostul președinte al Alianței Liberalilor și Democraților, filiala Teleorman, deputatul Ică Florică Calotă a părăsit pe ușa din dos partidul care l-a făcut parlamentar.
În loc să-și vadă de treaba pe care i-au încredințat-o teleormănenii, adică să propună inițiative legislative prin care județul nostru să prospere, deputatul Ică Florică Calotă îi dezinformează pe teleormăneni. Acesta a declarat imediat după plecarea din partid că alături de el vor "dezerta" alți 2000 de membri ALDE. Nimic mai fals. Noul președinte al filialei județene ALDE Teleorman, Samuel Calotă a reușit să țină echipa unită.", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ALDE Teleorman.
"Suntem în măsură să anunțăm că din cele 78 de organizații funcționale la nivel de județ, doar 7 președinți de organizații au anunțat că nu vor să mai activeze în ALDE. Ceilalți și-au exprimat dorința de a continua acest proiect și s-au declarat pregătiți pentru luptele electorale din acest an", a declarat Samuel Calotă, președintele ALDE Teleorman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu