Răzvan Burleanu a fost ales președinte al FRF, în data de 5 martie. Contestatarii însă par să nu accepte înscăunarea lui Burleanu la Casa Fotbalului și încearcă să-l detroneze pe acesta din funcția de șef al fotbalului românesc.
Gsp.ro anunță vineri că Asociația Județeană de Fotbal Giurgiu a depus o contestaţie vizavi de alegerile din 5 martie, de la FRF.
Demersul a fost făcut deja la Judecătoria Sectorului 2 din Bucureşti, adaugă sursa citată.
Actul depus de contestatarii lui Răzvan Burleanu conţine, printre altele, documente legate de nerespectarea statutului FRF.
Burleanu: Oricine are dreptul să conteste
Președintele FRF a mărturisit că nu are cunoștință despre contestarea depusă în justiție de AJF Giurgiu.
"Nu am cunoştinţă despre acest demers. Nu există la Federaţie nici un fel de încunoştinţare oficială pe această temă, dar e dreptul fiecărui membru afiliat să înainteze o contestaţie. Ştiu că pe data de 1 mai este fixat un termen în instanţă în legătură cu validarea juridică a alegerilor din 5 martie", a declarat șeful fotbalului românesc, citat de gsp.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu