Regele Mihai și Regina Ana au scris o piesă de teatru, în 1960, pe când se aflau în exil, la Versoix. În premieră, Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova pune în scenă textul scris de Majestățile Lor.
Spectacolul Alegerea are premiera absolută vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19:00 la Sala I.D. Sîrbu și se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Sofia. Piesa este regizată de Alexandru Boureanu și Raluca Păun, scenografia poartă semnătura Liei Dogaru, muzica live este compusă și interpretată live de către AG Weinberger, Florin Constantinescu semnează video design-ul iar distribuția spectacolului este alcătuită din actorii Naționalului craiovean: Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun și copilul Vladimir Politic.
”În seara aceea am început să ne scriem vieţile: viaţa lui sub comunism, a mea în mijlocul unei lumi frivole, își amintește Regina în volumul Un război, un exil, o viață. Şi apoi, împreună, am descoperit un personaj comun, prietenul, care venea cu o a treia lume, cu o a treia voce. Cea a curăţeniei, a purităţii. Am continuat să scriem şi replicile veneau, se înşirau în mod firesc pe hârtie. Toată povestea a fost, aşadar, scrisă împreună; ne-am împletit gândurile, ideile, fantezia. Aşa cum o făcusem până atunci în viaţa reală, aşa cum am făcut şi de atunci încoace.
Vorbeam, scriam, ne arătam unul altuia ce scrisesem singuri… E curios, scriam amândoi fără să ne putem opri. Am fost inspiraţi! Am numit piesa Alegerea. Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte. Numai că nu reuşeam să-i găsim un sfârşit. Şi asta fiindcă nu ştiam ce răspuns să dăm acestei lumi, cum să contribuim noi înşine la vindecarea rănilor care ne atinseseră şi pe noi. Finalul a venit din sufletul şi mintea amândurora, stând şi reflectând împreună. Soluţia era […] iubirea. Aşa am hotărât şi noi să facem cu personajele şi povestea noastră din piesă: să-i îndreptăm către iubire”.
Spectacolul pus în scenă de Naționalul craiovean este o invitație la reflecție, o cutremurătoare piesă despre om și locul său în univers, despre spiritul, pasiunile și ispitele ființei umane.
Alegerea pe care o face echipa creativă a spectacolului este una pe cât de simplă, pe atât de profundă. Fiecare dintre noi, sub forme diferite, reflectăm la condiția, la rolul și locul pe care le avem în existența noastră. Unii își exprimă aceste gânduri, în vreme ce alții le țin închise în cufărul minții. De la această idee, regia se folosește de mijloacele tehnologice pentru a-i da spectatorului senzația că această meditație este chiar în mintea lui. Într-un decor simplu, cu tușe discrete de video design, actorii rostesc replicile acompaniați de muzica omniprezentă, ce funcționează ca o conștiință a spectacolului.
Piesa este încărcată de semnificații și ridică probleme de natură filosofică, într-o lume prinsă în lupta dintre două ideologii opuse. Aici se distinge și lupta interioară a omului prins între slăbiciunile și virtuțile sale. Binele în opoziție cu Răul. Întunericul cu Lumina. Și alegerea, salvarea noastră, nu poate fi decât Iubirea.
Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc marți, 22 noiembrie, de la ora 18:00.
Spectacolul ALEGEREA face parte din programul cultural-educațional Educăm împreună, ce se va desfășura în perioada 2022-2026 și care se adresează copiilor din Craiova și Regiunea Olteniei. Programul are drept scop asigurarea procesului de educație culturală și istorică în rândul elevilor.
Procesul va fi realizat într-o manieră prietenoasă, atractivă și care va facilita însușirea de către cei mici a unor cunoștințe de bază din domeniile istorie și teatru. În acest sens, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova are drept parteneri ai proiectului Muzeul Național Peleș din Sinaia și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, urmând ca pe parcurs lista partenerilor să fie extinsă.
Muzeul Național Peleș va prezenta în spațiul muzeal al teatrului o serie de expoziții:
Maria a României. Regină și artistă
Regele Carol I. Ctitorul României Moderne
Carol al II-lea al României, un rege controversat
Mihai I, ultimul rege al României
Prima expoziție inclusă în proiect, Maria a României. Regină și artistă, va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie 2022 - 31 martie 2023 și cuprinde obiecte ce au aparținut Reginei Maria și materiale informative privind viața și activitatea Majestății Sale.
Totodată, grupurile de elevi de la școlile din Județul Dolj precum și grupurile de copii aflați în centrele de asistență socială vor putea participa la o serie de activități organizate în foaierul Sălii Amza Pellea: ateliere de joc teatral, desen, pictură.
Traseul educațional va include și vizionarea de materiale video cu momente din istoria României ce vor fi explicate copiilor într-o manieră simplă și atractivă.
Sunt deschise spre vânzare standuri cu cărți de teatru și istorie precum și cu obiecte de tip souvenir ce ilustrează momente istorice și personalități teatrale, dar și personaje comice din basme și povești. Totodată, specialiștii Clinicii Stomatologice Dr. Leahu Craiova susțin sesiuni de educație stomatologică: periajul dinților, igiena dentară, obiceiuri și deprinderi specifice vârstei mici și mijlocii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News