Alegeri 2009. Comisia parlamentară de anchetă, ședință

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 se vor reuni joi în şedinţă pentru a discuta despre solicitarea adresată procurorului general Augustin Lazăr, despre întrebările care vor fi formulate şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi, precum şi despre impactul ultimelor decizii ale CCR. 

Pe ordinea de zi a şedinţei figurează solicitarea comisiei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, răspunsul primit şi revenirea la această cerere de a-i fi pus la dispoziţie dosarul 213/P/2017 clasat. 

De asemenea, membrii comisiei vor continua dezbaterile cu privire la formularea de întrebări şefei DNA, având în vedere că aceasta a refuzat să vină în Parlament. 

Parlamentarii din comisie vor discuta şi despre impactul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 411, 428, 430 din 2017 asupra propriei activităţi. 

Totodată, vor fi discuţii în privinţa informaţiilor rezultate în urma audierilor şi a documentelor transmise de către autorităţile implicate în organizarea alegerilor din 2009 în vederea elaborării concluziilor raportului Comisiei de anchetă. 

Termenul de finalizare a raportului este 8 septembrie. 

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 trimite o nouă scrisoare procurorului general Augustin Lazăr în care revine cu cererea de a pune la dispoziţia acestui for copia dosarului referitor la acest scrutin. 

"Este practic o somaţie către procurorul-şef, procurorul general, prin care demontăm toate argumentele făcute în scrisoarea trimisă către noi prin care refuză să ne furnizeze o copie a dosarului, argumentând, în drept, prin Constituţie şi legile în vigoare şi concluzionând că îşi exercită practic dreptul în mod abuziv, neexistând nicio lege care să-l împiedice să facă lucrul acesta", a declarat, miercuri, deputatul PSD Oana Florea, preşedintele comisiei pentru Agerpres.

Parchetul General a respins, în 14 iulie, solicitarea iniţială a Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 de punere la dispoziţie în copie a dosarului deschis în urma afirmaţiilor lui Dan Andronic şi care viza scrutinul. 

De asemenea, membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 au decis în 10 iulie să-i sesizeze ministrului Justiţiei faptul că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, refuză să se prezinte la audieri şi să-i trimită acesteia mai multe întrebări.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel