Alegeri 2009. Dan Nica: O dovadă mai clară de fraudă nu am văzut în viața mea

Fostul ministru de Interne Dan Nica a susținut luni, la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, că acel scrutin a fost fraudat.

"Eu, bazându-mă doar pe probele pe care eu le-am avut, pot să vă spun că rezultatul oficial anunțat și rezultatul real nu a fost același, au fost rezultate diferite. (...) Eu pentru un singur lucru nu pot să am niciun fel de explicație — numărul mare de procese-verbale pe care le-am avut ștampilate, semnate cu cifre exact inverse între cei doi candidați. Deci o dovadă mai clară de fraudă nu am văzut în viața mea și cred și sper că nu voi vedea niciodată, dar când ai ... documente în mână, proces-verbal de numărare și dincolo, la Biroul Electoral, dus alt proces-verbal cu alte date, iertați-mă, nu este un lucru care să te ducă decât la o singură concluzie: că a fost o chestiune organizată și premeditată într-un fel pentru că nu puteau să greșească sau să fie inconștienți un număr relativ mare de oameni", a afirmat Nica, la comisie.

El a precizat că, în calitate de ministru de Interne, a răspuns pentru organizarea alegerilor europarlamentare.

"Să înțeleg că vreți să vă spun câteva dintre lucrurile care au ținut de organizarea alegerilor până la încheierea mandatului de la MAI. A fost un singur rând de alegeri pe care l-am organizat și de care am răspuns în mod direct — cel pentru alegerile europarlamentare. (...) Am cerut tuturor structurilor Ministerului de Interne să ia măsurile necesare și ne-am asigurat că tot ceea ce înseamnă respectarea legii se întâmplă peste tot, în fiecare localitate din România, și că orice infracțiune, indiferent de cine o comite, din partea cărui partid politic, este să spunem documentată și trimis imediat organelor în drept pentru a lua măsuri", a spus fostul ministru, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel