Alegeri 2019. Atât Partidul Conservator, de guvernământ, cât şi Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, au pierdut locuri în consiliile locale, la alegerile desfăşurate joi în Regatul Unit, transmite Reuters după rezultatele preliminare anunţate vineri. Pierderile sunt însă mult mai mici decât indicau sondajele preelectorale.
Alegeri 2019. Alegătorii au fost chemaţi să decidă componenţa consiliilor locale în 248 de unităţi administrative din Anglia - cu excepţia Londrei - şi 11 din Irlanda de Nord şi să desemneze primarii din şase oraşe engleze.
Alegeri 2019. Conservatorii ocupau aproape 60% din cele 8425 de posturi de consilieri puse în joc şi au obţinut cu 212 mai puţine decât în mandatul precedent, arată o numărătoare parţială a voturilor preluată de Reuters de la BBC. Sondajele preziceau însă pierderi mult mai mari, chiar peste 800, conform agenţiei PA.
Alegeri 2019. Laburiştii, care constituiau aproximativ un sfert din aleşii locali, vor avea mai puţin cu 54 de consilieri, în timp ce Liberal Democraţii vor ocupa cu 145 mai multe locuri.
Alegeri 2019. Rezultatele definitive vor fi anunţate vineri.
Alegeri 2019. Comentariile agenţiilor de presă internaţionale menţionau probabilitatea ca electoratul britanic să sancţioneze la urne atât puterea, cât şi opoziţia, pentru eşecul Brexit la data prevăzută, 29 martie. Următorul termen pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană este 31 octombrie, iar guvernul condus de Theresa May nu a reuşit încă să asigure susţinerea politică internă pentru un acord cu Bruxellesul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu