Alegeri Algeria. Cinci candidați pentru postul de președinte

Autoritatea electorală din Algeria a aprobat cinci candidaţi pentru cursa prezidenţială de luna viitoare, informează sâmbătă dpa, transmite Agerpres.

În aprilie, preşedintele Abdelaziz Bouteflika a fost forţat să demisioneze la presiunile protestelor stradale şi a armatei influente. De atunci, demonstraţiile au continuat în această ţară din nordul Africii, pentru a cere plecarea altor oficiali ai regimului Bouteflika şi o schimbare radicală a sistemului politic al Algeriei înainte de organizarea alegerilor.

Vineri, mii de oameni au ieşit din nou pe străzi, respingând în mod energic planul de a fi organizate alegeri în condiţiile în care aceleaşi persoane se află în continuare la putere.

Lista finală a celor cinci candidaţi calificaţi pentru alegerile prezidenţiale din 12 decembrie îi include pe Ali Benflis şi Abdelmadjid Tebboune, doi foşti premieri de pe vremea lui Bouteflika.

Cei cinci declaraţi eligibili s-au numărat printre cele 23 de persoane care şi-au înaintat candidatura pentru alegerile prezidenţiale, a precizat preşedintele comisiei electorale, Mohammed Cherif, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate în Alger.

Bouteflika s-a aflat la putere timp de două decenii, într-o perioadă dominată de nepotism şi gestionare defectuoasă a ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel