Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a cerut luni partidului său Syriza să se regrupeze şi să ţină seama de mesajul alegătorilor înaintea alegerilor naţionale anticipate pe care intenţionează să le convoce după o înfrângere răsunătoare din partea conservatorilor din opoziţie în alegerile pentru Parlamentul European, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Într-un discurs destinat ralierii fidelilor partidului Syriza, Tsipras a declarat că rezultatul votului de duminică, în care opoziţia Noua Democraţie s-a plasat înainte cu aproximativ zece puncte, a venit pe neaşteptate.
'Lucrul crucial în viaţă nu este dacă vei cădea, ci dacă te vei ridica', a spus Tsipras. 'Vreau să vă cer astăzi tuturor să vă regrupaţi şi să luptaţi. Ştim foarte bine că putem face asta. Pentru că puterea noastră principală este că apărăm ceea ce este drept, valorile noastre, valorile facţiunii democratice şi ale stângii'. Tsipras a adăugat că intenţionează să convoace alegerile anticipate după înfrângerea de duminică. Se speculează mult că ele ar putea avea loc cel mai devreme pe 30 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News