Alegeri europarlamentare 2014: BEC a dat jos afișele electorale cu USL în mai multe județe

Biroul Electoral Central (BEC) a dispus în şedinţa de duminică înlăturarea afişelor electorale folosite de Alianţa PSD-UNPR-PC care conţin denumirea Uniunea Social Liberală sub forma acronimului 'USL' în judeţele Dâmboviţa, Hunedoara, Caraş-Severin, Alba, Braşov, Arad, Vâlcea, Ilfov şi Botoşani.

BEC a admis astfel plângeri formulate de filialele PNL din aceste judeţe.

VEZI ȘI: Alegeri europarlamentare: Cum au evoluat rezultatele din 2007 până în 2009, în România 

'În procesul electoral al alegerii membrilor din România în Parlamentul European din 2014, Alianţa politică Uniunea Social Liberală nu participă. Această alianţă politică a participat la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 2012 şi la alegerile Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 2012, dar în prezent şi-a schimbat componenţa iniţială, PNL denunţând protocolul de funcţionare şi părăsind această alianţă politică. Acest partid nu şi-a dat acordul ca denumirea alianţei politice respective - USL sau Uniunea Social Liberală - să fie păstrată în continuare de alianţa respectivă în noua sa formă şi, de asemenea, nu şi-a dat acordul ca semnul electoral al acesteia să fie însuşit sau utilizat de un competitor electoral', a motivat BEC

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel