Peste 450 de candidaţi, reprezentanţi ai unor formaţiuni politice sau independenţi, îşi dispută cele 33 de mandate de europarlamentari la alegerile de duminică. În cursa electorală pentru un loc în Parlamentul European au intrat 13 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi.
Au depus liste de candidaţi PSD, Alianţa 2020 USR PLUS, Partidul Pro România, UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN. În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.
Liste complete de candidaţi - 43 - au depus PSD, PNL, UDMR, PMP, UNPR, Partidul Social Democrat Independent. ALDE a înscris în cursa pentru PE 42 de candidaţi, Alianţa 2020 USR PLUS - 40, PRO România - 33, Partidul România Unită - 30, Partidul Socialist Român - 28, Partidul PRODEMO - 26, Blocul Unităţii Naţionale (BUN) - 12.
Pe lista PSD pe prima poziţie se regăseşte vicepreşedintele social-democraţilor şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, urmată pe locul doi de jurnalista Carmen Avram, pe locul trei senatorul Claudiu Manda, urmat de preotul Cristian Vasile Terheş, de actualii europarlamentari PSD Dan Nica, Maria Grapini, de deputatul Tudor Ciuhodaru, senatorul Adrian Benea şi Victor Negrescu. Următoarele poziţii sunt ocupate de Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Mariana Bălănică, Răzvan Popa, Luminiţa Jivan, Alin Pavelescu, Augustin Ioan, Cătălin Grigore, Roxana Paţurcă, Oana Florea, Dragoş Cristian, Macaveiu Mihai Ion, Liviu Brăiloiu, Florin Manole, Ion Voinea, Horia Grama, Alexandru Popa, Aida Căruceru, Gheorghe Tomoiagă, Anca Daniela Raiciu Nasi Calenţaru, Cristina Tărteaţă, Petru Moţ, Luminiţa Ţundrea, Iacob Emanuel, Cătălin Unciuleanu, Gabriel Bogdan Răducanu, Andrei Sima.
Printre candidaţii ALDE pentru PE se regăsesc actualul europarlamentar Norica Nicolai, fostul preşedinte al AEP Daniel Barbu, eurodeputatul Renate Weber, vicepreşedintele ALDE Ovidiu Silaghi, deputaţii Varujan Vosganian, Andrei Dominic Gerea, dar şi Radu Lucian Silaghi Dumitrescu, Eusebiu Manea Pistru Popa, Horia Victor Toma. Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că este nevoie de o reprezentare corectă a României în Uniunea Europeană şi că formaţiunea pe care o reprezintă vrea drepturi egale pentru toţi cetăţenii Uniunii, indiferent din ce ţară provin. 'Ne propunem cel puţin patru parlamentari. Avem candidaţi cu experienţă politică şi administrativă, oameni competenţi pe domeniile lor, foşti miniştri, care se vor zbate să obţină cât mai multe pentru ţară', spunea Tăriceanu.
Lista candidaţilor PNL pentru europarlamentare este deschisă de realizatorul TV Rareş Bogdan, urmat de primarul de la Alba Iulia, Mircea Hava, actualul europarlamentar Siegfried Mureşan, fostul co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, eurodeputatul Adina Vălean, eurodeputatul Daniel Buda, Dan Motreanu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, eurodeputaţii Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, deputatul Vlad Nistor, eurodeputatul Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.
Lista Alianţei este deschisă de fostul premier Dacian Cioloş, urmat de deputatul Cristian Ghinea, fostul ministru al Muncii Dragoş Nicolae Pîslaru, consilierul local Clotilde Armand, fostul ministru de Interne Ioan Dragoş Tudorache, diplomatul Nicolae Ştefănuţă, managerul Vlad Botoş, editorialistul Ramona Victoria Strugariu, juristul Vlad Gheorghe, fostul şef al Cabinetului lui Dacian Cioloş Alin Cristian Mituţa.
Lista partidului pentru europarlamentare este deschisă de fostul premier Victor Ponta, urmat de actualul eurodeputat Corina Creţu, fostul premier Mihai Tudose, fostul premier al Republicii Moldova Iurie Leancă, Geanina Cristina Puşcaşu, deputatul Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, fostul ministru de Finanţe Ioana Maria Petrescu, fostul deputat Mihai Sturzu. Liderul Pro România, Victor Ponta, afirma într-un interviu acordat Agerpres că formaţiunea sa îşi doreşte să obţină trei-patru mandate de eurodeputat.
Printre candidaţii UDMR la alegerile europarlamentare se regăsesc Iuliu Winkler, Lorant Gyorgy Vincze, Csila Hegedus, Csongor Oltean, Csaba Sogor, Irina Elisabeta Kovacs, Attila Cseke, Erika Benko, Csaba Pataki, Zsombor Ambrus. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţinea într-un interviu acordat Agerpres că este în interesul întregii comunităţii maghiare să fie puternic reprezentată în Parlamentul European şi precizează că formaţiunea sa a beneficiat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi de sprijinul premierului Ungariei, Viktor Orban, precum şi de al altui partid maghiar din Transilvania, PCM.
Lista Prodemo este deschisă de europarlamentarul Cătălin Ivan, urmat de Ioana Alexandra Picoş-Făgădău, Cornel Loghin, Emilian Aristidie Burduşel, Tudor Bogdan Matei, Gabriel Dobraniş sau Dumitru Ionuţ Moisă.
PMP promite că România va fi reprezentată profesionist în Parlamentul European. Pe primele poziţii pe lista PMP se află Traian Băsescu, Eugen Tomac, Ioana Felicia Constantin, Emil Marius Paşcan, Simona Maria Vlădica, Robert Turcescu, Teodora Alexandra Desagă, Petru Movilă, Nicoleta Bozianu, Cornel Cătălin Bulf.
Pe lista Partidului Socialist Român pentru alegerile europarlamentare se regăsesc pe primele poziţii Marin Badea, Violeta, Mercea, Petrică Dima, Corneliu Riegler, Adrian Manuel Dinu.
***
Primii candidaţi pe lista Partidului Social Democrat Independent sunt: Cornel Comşa, Carmen Mariana Dăscălescu, Radu Stancu Sergiu Plîngău, Vili Mihaela Constantin.
***
Lista Partidului România Unită este deschisă de Mihai Bogdan Diaconu, urmat de Andrei Laurenţiu, Piticaş, Florian Mirea Diaconu, Dumitru Bădrăgan, Rudi Bugă.
***
UNPR speră un rezultat onorabil la alegerile europarlamentare. Printre candidaţii UNPR la alegerile europarlamentare se numără fostul tenisman Ilie Năstase, fostul antrenor selecţioner al echipei naţionale de fotbal Anghel Iordănescu, fostul deputat Luminiţa Pachel Adam, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Mircea Manolache. Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, declara că doreşte ca partidul pe care îl conduce să obţină un rezultat 'onorabil' la alegerile europarlamentare.
***
Blocul Unităţii Naţionale BUN îi are pe listă, pe printre alţii, pe Alexandru Gabriel Vulpoiu, Costel Stanciu, Saveta Ionesi, Manuela Aciubotăriţei, Ioan Ştefan Zară.
***
Pentru un fotoliu la Bruxelles s-au înscris şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana Carmen Tudoran, George Simion şi Peter Costea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu