Alegeri Franța: Macron, record istoric

Noul președintele francez, Emmanuel Macron, a obținut duminică o majoritate parlamentară zdrobitoare.

Totuși, victoria din urma celui de-al doilea tur de scrutin a fost umbrită de un absenteism fără precedent, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Partidul prezidențial centrist La Republique en marche (LREM) și aliatul acestuia, MoDem, obțin, potrivit cifrelor Ministerului de Interne de la ora 23,00 GMT (cu excepția celor 11 circumscripții ale francezilor din străinătate), 341 de deputați dintr-un total de 577, mult peste majoritatea absolută de 289 de mandate.

"În urmă cu un an, nimeni nu și-ar fi imaginat o asemenea reînnoire politică", a declarat premierul francez, Edouard Philippe.

Necunoscut în urmă cu trei ani, votat la 39 de ani în fruntea statului, Emmanuel Macron, cel mai tânăr șef de stat ales vreodată în Franța, câștigă astfel ultimul său pariu: acela de a controla Adunarea Națională pentru a lansa delicate reforme de inspirație social-liberală și a-și întări poziția la nivel european.

Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pentru "majoritatea parlamentară clară", iar ministrul de Externe de la Berlin, Sigmar Gabriel, a apreciat că rezultatul de duminică din Franța "lasă cale liberă reformelor".

Victoria este totuși umbrită de absenteismul de la urne, care ajunge la 56,83%, potrivit rezultatelor aproape definitive.

Acest record istoric se explică prin valul pro-Macron anunțat, lungul maraton electoral început în octombrie trecut cu alegerile primare ale dreptei, dezinteresul crescând pentru politică, scrie AFP.

"Poporul nostru a intrat într-o formă de grevă generală civică", a comentat tribunul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, ales la Marsilia în urma votului de duminică.

Stânga s-a prăbușit

Conform rezultatelor comunicate de ministerul de Interne, Les Republicains (dreapta) și aliații lor centriști obțin 135 de mandate.

La stânga, Partidul Socialist, care controla jumătate din Adunarea Națională, a fost pulverizat. PS, cu aliații săi, rămâne totuși principala forță de stânga, cu 43 de deputați, în fața stângii radicale și comuniste, cu 27 de aleși.

"Înfrângerea stângii este inevitabilă, eșecul PS, fără drept de apel", a recunoscut șeful formațiunii, Jean-Christophe Cambadélis, care și-a anunțat demisia.

În ceea ce privește extrema dreapta franceză, aceasta ar obține opt locuri, față de două, în 2012. Lidera Frontului Național, Marine Le Pen, intră în premieră în Adunarea Națională, după o tentativă ratată în 2012.

AFP mai observă că aceste alegeri parlamentare au marcat o profundă reînnoire a clasei politice, iar 223 de femei au fost alese în parlament, față de 155, în 2012, ultimul record.

Totodată, presa de la Paris remarcă faptul că noul președinte a reușit să obțină majoritatea absolută a deputaților, dar mai mulți editorialiști subliniază că gradul record de absenteism semnifică faptul că alegătorii nu i-au dat lui Emmanuel Macron un "cec în alb" pentru reformele sale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel