Cozmin Gușă a vorbit despre alegerile prezidențiale care vor avea loc in Franța, dar și despre cum ar putea influența acest lucru România.
"Lupta s-a echilibrat foarte tare. Macron face eforturi mari. Toată lumea spune că intrarea lui Zemour - un minoritar împotriva minoritarilor - în cursă o slăbeşte pe Marine Le Pen care, şi datorită discursului pe care şi l-a modificat, nu mai este la fel de interesantă pentru acel public din Franţa. Toată lumea consideră că Rusia a pierdut, de fapt, mult prin intrarea lui Zemour pentru că se diminuează scorul lui Marine Le Pen, fiind candidatul aproape oficial al Federaţiei Ruse. Banii prin care s-a dezvoltat politic au venit de la băncile ruseşti.
Atunci, există patru candidaţi mari și lați: candidata Dreptei, care abia a intrat în cursă, ăştia doi- naţionaliştii, suveraniștii - şi Macron. Există şi scenariul în care Macron poate să nu intre în turul 2, inclusiv asta se vehiculează astăzi. Nu are resurse de creştere. Proiectele mari pe care ar fi vrut să le implementeze nu a reuşit să le implementeze, pe motiv de COVID, de criză, iar anul viitor el speră că prin acest prestigiu pe care el îl va purta numele Franţei, de şef rotativ al Comisie Europene - un fel de Viorica Dancila a vremurilor apuse... Asta e situația acolo.
Revenind la România şi la importanţa alegerilor din Franţa, dacă Macron negociază în continuare, s-ar putea ca o realegere a lui să însemne şi o mai mare influenţă a Franţei în relaţiile cu România. Am aceste informaţii. În rest, noi nu avem legături cu restul candidaţilor", a spus Cozmin Gușă, în emisiunea "Deferiți mass-media", la DCNews TV.
"La fel cum Crin Antonescu şi-a ostilizat foarte tare electoratul împotriva lui Geoană şi în turul doi nu i-a mai putut oferi suficient sprijin ca să treacă cu mai multe puncte peste Băsescu, cel care şi-a continuat cel de-al doilea mandat, aşa şi cu Macron. Acesta se află în situaţia lui Băsescu din 2009; părerea mea e că cine a organizat apariţia lui Zemmour vrea să-l ajute bine pe Macron. Zemmour o înjură bine pe Le Pen, nu vrea să se întâlnească cu ea, iar atunci bineînţeles că şi electoratul anti-Macron al lui Zemmour şi electoratul anti-Macron al lui Le Pen va fi mai puţin hotărât să se unească pentru unui dintre cei doi ca să-l dea jos pe Macron. Asta nu înseamnă că, totuşi, nu e în pericol Macron, pentru că el stă chiar mai rău decât stătea Băsescu în 2009, iar dacă se porneşte un val din acesta de nemulţumire...", a mai spus Gușă.
Emisiunea completă, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News