Fostul internaţional Ionuţ Lupescu, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), susţine că principalul său obiectiv la conducerea FRF este să unească lumea fotbalului.
El a declarat, vineri, la Botoşani, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Cătălin Flutur, că vrea să înlăture disensiunile existente în special între FRF şi Liga Profesionistă de Fotbal.
„Numai dacă suntem împreună la masă şi avem idei poate să iasă un proiect fezabil. Pentru mine principalul lucru este să unesc lumea fotbalului din nou şi să lăsăm această vrajbă între ligă şi federaţie, între profesionişti şi amatori. Toată lumea are de pierdut. Important este să fim toţi la un loc şi cu ajutorul autorităţilor să dezvoltăm sportul", a afirmat Lupescu.
Acesta consideră oportună reanalizarea, împreună cu toţi oamenii de fotbal din România, a actualului sistem competiţional. În acelaşi timp, a subliniat că se impune promovarea unor discuţii la nivel guvernamental şi parlamentar pentru adoptarea unor acte normative care să încurajeze sportul de masă.
La discuţiile dintre Lupescu şi primarul Botoşaniului a participat un alt fostul internaţional, Costel Gâlcă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu