Înaintea alegerilor pentru FRF, Ionuţ Lupescu, contracandidatul cel mai puternic pentru Răzvan Burleanu, a făcut câteva declaraţii dure în "meciul" candidaţilor la şefia federeaţiei.
"Când ai 4 selecţioneri în 4 ani ce înseamnă asta la echipa naţională când ai 10 meciuri pe an? Ce înseamnă asta? Lipsă de continuitate, nepricepere, management defectuos." a declarat Lupescu pentru Telekom Sport.
El s-a legat şi de banii plătiţi lui Daum, în urma unui contract păgubos pentru România:
"Pentru că va trebui să plăteşti milioane ca să dai antrenorul afară. Eu n-am auzit nicio federaţie în lume să schimbe 4 antrenori în 4 ani. În mandatul meu precedent, când am fost la federaţie, am avut 2 selecţioneri, Piţurca şi Răzvan Lucescu în 6 ani”, a mai declarat Ionuţ Lupescu pentru sursa citată.
[citeste si]
Ionuţ Lupescu a anunţat că va candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, alegerile urmând să aibă loc la 18 aprilie. Răzvan Burleanu şi-a anunţat deja candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia FRF. Burleanu este în funcţie din 4 martie 2014, când l-a învins, în turul al doilea, pe fostul arbitru Vasile Avram, cu 113 voturi, din 175 exprimate.
Până în prezent, doar fostul internaţional Marcel Puşcaş şi-a mai anunţat candidatura la conducerea FRF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu