Klaus Iohannis a declarat că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este o măsură binevenită, dar trebuie văzut dacă mai este timp până la actualul scrutin, pentru modificarea legii. Declarația președintelui, favorabilă alegerilor în două tururi de scrutin, vine după ce Augustin Zegrean a precizat că schimbarea legislației în anul alegerilor nu contravine Constituției, dacă se face în sensul "bun". Mai multe organizații ale societății civile, presa și câteva partide, printre care și PNL au cerut o Ordonanță de Urgență pentru a modifica legea alegerii primarilor. PSD s-a opus.
În acest context, Bogdan Chirieac l-a întrebat pe Victor Ponta, invitat la DC News Live, cum crede că ar trebui să fie alegerile: într-un singur tur sau în două tururi.
"Eu zic că în șase tururi; sau în opt tururi, până iese domnul Cristian Bușoi. Doamne ferește, nu am nimic cu el. Am lucrat foarte bine când era la președinte la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. S-a înțeles bine cu Nicolae Bănicioiu. Nu am nicio problemă nici cu dânsul și nici cu alt candidat", a fost răspunsul premierului.
"De fiecare dată, în România, când sunt alegeri apare o temă total paralelă care ne oprește să discutăm, de fapt, despre fondul problemei. Acum discutăm de un tur, două, șapte, nouă. Vă reamintesc că din două tururi l-am votat pe Traian Băsescu primar al Capitalei. Nu înseamnă că a fost un primar bun, ba chiar a fost un primar catastrofal. În America nici măcar președintele nu se alege din două tururi, se alege dintr-un singur tur și nu mi se pare că nu este democrație în America. Discutăm despre o chestiune de tehnică și de oportunitate pentru că dintr-un tur câștigă X și din două tururi câștigă Y. În loc să discutăm despre faptul că în trei sferturi de țară avem primari pe care nu i-a votat nimeni... nici nu știu cum îl cheamă pe primarul Bucureștiului, nici nu știți cum îl cheamă pe primarul Ploieștiului și așa mai departe", a mai zis Victor Ponta la DC News Live.
"Problema noastră principală este dacă mai merită să-i alegem pe aleșii locali dacă oricum nu conduc ei. În al doilea rând, vorbesc despre București, avem un sistem care se blochează instantaneu: cel cu Consiliul General. USL a câștigat în 2012 majoritate calificată. Nu a funcționat nici trei luni. Este un sistem care merge prost", a adăugat premierul.
"Domnul Zegrean a dat voie schimbării în două tururi", a intervenit Val Vâlcu.
"Cred că dacă ieșea doamna Pivniceru sau domnul Dorneanu să comenteze, să se antepronunțe... cred că astăzi îi spunzaram în fața Casei Poporului. Domnul Zegrean - pus de Ioan Oltean - are voie să se antepronunțe pentru că peste o lună se va pensiona (...) Nu mă întrebați pe mine ce trebuie să facă PSD în acest caz. Eu vă spun că într-un tur, două, cinci sau nouă.... ne vom trezi în iunie, la alegeri, din nou cu niște primari despre care nu știm ce vor să facă cu Bucureștiul. Ne vom trezi în teritoriu că alegem niște primari și ne conduc niște oameni pe care nu i-am ales. Despre aceste probleme ar trebui să vorbim. Cum se întâmplă în România, cu câteva luni înainte de alegeri, apare o temă total colaterală ca să ne prostească pentru a nu vorbi despre probleme concrete", a subliniat Victor Ponta la DC News Live.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News