Alegeri în două tururi. Iohannis: Să nu facem notă discordantă

Parlament FOTO AGERPRES
Parlament FOTO AGERPRES

Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Cotroceni, despre realizarea unui ”precedent” în ceea ce privește schimbarea legislației electorale pentru alegerea primarilor în două tururi. 

Jurnalist: Ținând cont de aceste demersuri legislative pentru schimbarea legislației privind alegerea primarilor, dacă cineva peste două luni sau peste un an consideră că trebuie să se facă alegeri anticipate din nou și în același timp dorește să se schimbe legislația, din nou, nu s-ar crea un precedent ca acesta? Să se schimbe anumite lucruri?

Klaus Iohannis: Toate demersurile care sunt conforme cu Constituția României sunt legitime. Restul este decizie politică. Un politician vine cu acele propuneri pe care le consideră oportune. Important este să fie constituționale și legale. 

Jurnalist: Și să țină cont și de anumite recomandări ale Uniunii Europene? Privind schimbările? Într-o perioadă mai mică de șase luni, înainte de alegeri? 

Klaus Iohannis: Există anumite recomandări pe care le considerăm extrem de importante, dar există anumite discuții care nu s-au concretizat în recomandări și sunt vehiculate de unii politicieni drept recomandări. Da, este bine să ținem cont de ceea ce se întâmplă și în restul Uniunii Europene fiindcă nu vrem să facem notă discordantă. Vrem să fim parte din Uniunea Europeană și în acest domeniu, a explicat președintele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel