Ludovic Orban a vorbit, luni seara, despre Marcel Vela și Monica Anisie - care i-ar fi promis sprijin pentru a fi reales președinte PNL, dar ulterior ar fi trecut în tabăra lui Florin Cîțu.
Întrebat despre faptul că Marcel Vela ar fi trecut în tabăra lui Florin Cîțu, pe care îl va susține să câștige președinția PNL, Ludovic Orban a spus, luni seara, că Vela a dezmințit imediat informația.
„Nu mai intru în acest război informațional cu filiale care sprijină sau nu sprijină. Prevederile statutare sunt clare. Noi am intrat în alegeri, suntem în perioada în care se desfășoară Adunările Generale în organizațiile locale. Între 1 iulie – 10 august se vor desfășura conferințe la nivel județean (...). După aceste alegeri, moțiunile sunt prezentate în fața organizațiilor și Colegiile directoare județene din fiecare organizația hotărăsc ce moțiune o sprijină. Atunci se va știi cu adevărat care filială decide să sprijine o moțiune sau alta sau ambele moțiuni, pentru că există prevedere statutară”, a spus Orban.
Despre faptul că și Monica Anisie s-ar fi răzgândit, Orban a spus că fostul ministru al Educației a fost doar într-o poză.
„Au fost într-o poză președinții (...) Eu nu am auzit de vreo schimbare a deciziei luatela nivelul Biroului permanent al Sectorului 2 luată în unanimitate. A fost într-o poză doamna Anisie. Are valoare individuală”, a mai spus Orban, conform Mediafax.
Alegerile în PNL vor avea loc în data de 25 septembrie. S-au înscris în cursa pentru președinția partidului președintele în funcție, Ludovic Orban, care este și președintele Camerei Deputaților, și premierul Florin Cîțu.
Alocațiile copiilor nu cresc de la 1 iulie, a spus, luni, președintele PNL, Ludovic Orban. El a declarat că o primă tranșă, de 20%, va fi la 1 ianuarie 2022.
Orban a spus, luni, că va fi menținut angajamentul coaliției de a realiza dublarea alocațiilor conform legii.
„Am stabilit să crească alocațiile. Următoarea creștere va fi de la 1 ianuarie 2022, așa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanței care a trecut de Senat și care este în dezbaterea Camerei Deputaților”, a spus președintele PNL.
Întrebat ce se va întâmpla dacă legea care prevede noul calendar va fi atacată la Curtea Constituțională, Orban a spus că s-a discutat această eventualitate.
„Dacă va fi atacată la Curte, Guvernul trebuie să fie pregătit să dea OUG.”
Majorarea de la 1 ianuarie 2022 va fi de 20%, aceasta fiind prima tranșă. Următoarele patru tranșe vor fi anunțate ulterior, transmite Mediafax.
Mai multe despre acest subiect AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News