Donald Trump ar putea avea un avantaj răsunător după ce judecătoarea Amy Coney Barrett a fost confirmată la Curtea Supremă a Statelor Unite.
Cu opt zile înaintea alegerilor, preşedintele american, Donald Trump, a înregistrat o uriaşă victorie odată cu confirmarea magistratei conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă a Statelor Unite, de acum poziţionată durabil şi solid la dreapta, notează AFP, scrie Agerpres.
În pofida opoziţiei democraţilor în faţa unui proces considerat "ilegitim" atât de aproape de scrutinul prezidenţial, senatorii republicani, majoritari în camera superioară a Congresului, au votat toţi, cu o singură excepţie, pentru candidata aleasă de preşedinte.
Această catolică ferventă de 48 de ani, mamă a şapte copii şi opusă avortului, urmează să depună jurământul la Casa Albă.
Ea ar putea intra de marţi în templul Dreptului american, unde va ocupa locul rămas vacant după decesul judecătoarei progresiste şi feministe Ruth Bader Ginsburg, la 18 septembrie.
Curtea Supremă, arbitru al marilor subiecte de societate din Statele Unite, va număra astfel şase judecători conservatori din nouă, dintre care trei numiţi de Donald Trump.
Acest succes incontestabil este de natură să-i stimuleze pe alegătorii dreptei religioase care îi sunt recunoscători fostului om de afaceri că a desemnat, în cursul mandatului său, peste 200 de judecători fideli valorilor lor în ansamblul sistemului judiciar federal.
Indiferent de rezultatul alegerilor de la 3 noiembrie, acest bilanţ va fi durabil, deoarece sunt posturi "pe viaţă", iar Donald Trump a ales magistraţi în general tineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News