Alegeri în SUA. Barack Obama şi George Clooney, mișcare importantă pentru Joe Biden

FOTO: Agerpres (Obama alături de Biden)
FOTO: Agerpres (Obama alături de Biden)

Joe Biden, candidat la președinția Statelor Unite ale Americii, primește o susținere surprinzătoare. 

Fostul preşedinte american Barack Obama va organiza marţi împreună cu actorul George Clooney o strângere de fonduri virtuală destinată campaniei electorale a candidatului democrat la preşedinţia SUA Joe Biden, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

Obama şi Clooney se vor angaja într-o "conversaţie virtuală", potrivit unei invitaţii către donatori obţinută de Reuters. Preţul biletelor variază între 250 şi 250.000 de dolari.

În iunie, Obama a organizat o strângere de fonduri pentru Biden, fostul său vicepreşedinte, care a adus campaniei acestuia din urmă peste 11 milioane de dolari. Biden se va confrunta cu preşedintele Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie din Statele Unite.

Campanie în online 



Pandemia de coronavirus l-a obligat pe Biden să organizeze evenimente de campanie online sau aproape de locuinţa sa din Delaware. Strângerile de fonduri virtuale s-au dovedit însă eficiente pentru Biden, ajutându-l pe acesta şi grupurile democrate aliate să strângă mai mulţi bani decât Donald Trump şi grupurile republicane în lunile mai şi iunie.

Clooney, un critic deschis al preşedintelui Donald Trump, şi soţia sa, Amal, conduc "Clooney Foundation for Justice", o organizaţie internaţională pentru drepturile omului. Luna trecută, el a donat 500.000 de dolari către "Equal Justice Initiative", o organizaţie non-profit care reprezintă în justiţie deţinuţi ce ar fi fost acuzaţi în mod greşit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel