Președintele Donald Trump a făcut declarații la Casa Albă, declarații în urma cărora și-a anunțat victoria în fața democratului Joe Biden.
Președintele în exercițiu Donald Trump a subliniat statele-cheie pe care le-a câștigat și a avertizat că se va adresa Curții Supreme.
„Este o fraudă și o rușine pentru SUA! Noi ne pregăteam să câștigăm aceste alegeri. (...) Obiectivul nostru a devenit să ne asigurăm de integritate, pentru binele națiunii. Vrem ca legea să fie respectată, așa că vom merge la Curtea Supremă a SUA, vrem ca votarea să se termine. Nu vrem să găsească vreun vot la 4 dimineața și să-l adauge pe listă, OK? ”, a precizat Trump, în momentul în care și-a anunțat victoria.
Joe Biden a declarat însă că totul se joacă. În acest moment, la cum arată rezultatele, decisive vor fi voturile din trei state-cheie (swing): Michigan, Wisconsin, Pennsylvania. Cine câștigă două dintre aceste state va câștiga Casa Albă, potrivit tuturor previziunilor.
În toate cele trei Donald Trump conduce. Doar că, precizează CNN, încă mai sunt de numărat sute de mii de saci cu voturi prin corespondență în aceste state. Majoritatea electorilor care optează pentru votul prin corespondență votează în proporție mare cu democrații, deci implicit cu Joe Biden. Având în vedere sutele de mii de saci cu voturi care încă mai trebuie numărate, Joe Biden poate reveni și câștiga două din cele trei state mai sus menționate.
Mai mult, CNN precizează că și în Carolina de Nord și Georgia, state unde diferența e foarte mică și pe care Trump le-a adjudecat, mai există foarte multe voturi care încă nu s-au numărat.
De aici și declarația președintelui Trump care a amenințat cu Curtea Supremă și a cerut să nu mai fie acceptate voturi, deși urnele s-au închis în toate cele 50 de state americane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu