Alegeri la anu’. Mai spre iarnă

srs
srs

Coalitia aflata la putere a luat o decizie importanta. Care va influenta tot ceea ce urmeaza in urmatorii 5 ani. Alegerile, asa cum doreste PD-L, urmeaza sa aiba loc pe 18 noiembrie 2012. Ele vor fi comasate. Respectiv vom avea, simultan, locale si parlamentare. Nu se stie, inca, daca nu cumva si prezidentiale, in eventualitatea in care domnului Traian Basescu ii ies cum trebuie socotelile. Si vor fi doar 300 de parlamentari. PD-L a gasit ac de cojoc si pentru UDMR si pentru UNPR. Asa ca aliatii nu vor avea incotro. Si nici opozitia, pentru ca in laboratorul de la Cotroceni a fost conceputa o noua capcana, pe care PSD, PNL si PC nu au cum sa o evite. Concret, pentru a-si impune vointa, Guvernul isi va asuma din nou raspunderea.

Exista, in raport cu acest proiect, cateva obiectii serioase. In primul rand, sunt obiectiile opozitiei. USL refuza ideea alegerilor comasate, pornind de la principiul ca, intr-o asemenea eventualitate, ar exista o confuzie grava in randul electoratului intre pretentiile si orizontul de asteptare fata de alesii locali si pretentiile si orizontul de asteptare fata de viitorii parlamentari. Sunt exigente diferite, care, facute ghiveci prin comasare, ar putea avea drept rezultat un parlament prea slab. Si prea mult dependent de interesele primarilor si presedintilor de consilii judetene. Acest sistem ar dezavantaja, in cea mai mare masura, PNL si PC, pentru ca numarul primarilor, presedintilor de consilii judetene si consilierilor alesi, in conditiile comasarii, nu va fi, asa cum se asteaptau liberalii, sensibil mai mare decat in prezent. Aceeasi situatie va fi si in ceea ce priveste UDMR ori UNPR, ca sa vorbim si despre tabara puterii. Singurele partide avantajate sunt PD-L si PSD.

Pe de alta parte, chiar daca o comasare, in primavara lui 2012, prin anticipate parlamentare ar putea fi acceptata de liberali, mutarea spre iarna a scrutinului este numai si numai in avantajul coalitiei care guverneaza. Pentru ca mai are timp sa se infrupte din cascaval. Pentru ca mai are timp sa fabrice legi cu impact electoral. Si sa mai taie panglici pentru tot felul de proiecte incepute.

Citește mai multe pe Corect News

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel