Partidul de guvernământ al premierului Kishida, din Japonia, se află în faţa unor alegeri cruciale duminică.
Noul prim-ministru Fumio Kishida speră să îşi păstreze postul după alegerile legislative de duminică din Japonia, pe care se aşteaptă să le câştige partidul său PLD, dar în care probabil va suferi pierderi potrivit analiştilor, transmite AFP, scrie Agerpres.
Secţiile de votare au fost deschise duminică dimineaţa, aproximativ 106 milioane de japonezi fiind chemaţi să decidă între cei 1.051 de candidaţi care concurează pentru cele 465 de locuri din Camera Inferioară a Dietei. Pandemia de COVID-19 şi economia au fost temele dominante ale unei campanii electorale foarte scurte, care a durat 17 zile.
În legislatura precedentă, Partidul Liberal Democrat (PLD, dreapta naţionalistă), care a dominat aproape continuu scena politică japoneză timp de 66 de ani, a deţinut 276 de locuri şi aliatul său, partidul Komeito (centru-dreapta), 29. În total, 305 mandate. Coaliţia lor avea astfel o bază parlamentară solidă, care a permis controlul tuturor pârghiilor puterii. Dar contextul s-a schimbat foarte mult faţă de ultimele alegeri legislative din 2017.
Shinzo Abe, care părea imbatabil ca prim-ministru, a demisionat în septembrie 2020 din motive de sănătate. Succesorul său, Yoshihide Suga, a rezistat doar un an, victimă a recordurilor de lipsă de popularitate din cauza gestionării considerate stângace a crizei sanitare şi a dorinţei sale de a menţine cu orice preţ organizarea Jocurile Olimpice de la Tokyo anul acesta.
Ales preşedinte al PLD la sfârşitul lunii septembrie datorită sprijinului liderilor partidului şi numit apoi prim-ministru de către parlament la începutul lunii octombrie, Fumio Kishida, în vârstă de 64 de ani, nu se bucură de o mare popularitate în rândul opiniei publice. La începutul lunii octombrie, încrederea în premier a oscilat în jurul valorii de 50%, unul din cele mai scăzute rezultate pentru un nou conducător japonez în ultimii douăzeci de ani.
Kishida vizează ca partidul său împreună cu Komeito să obţină la aceste alegerile legislative o majoritate de 233 de mandate.
"Dacă numărul lor de locuri ar scădea la acest nivel, va fi foarte greu pentru reputaţia domnului Kishida", avertizează Michael Cucek, profesor de studii asiatice la universitatea japoneză Temple, intervievat de AFP.
"Trebuie să arătăm publicului că PLD a înviat", a afirmat Fumio Kishida după alegerea sa ca şef al partidului. El a promis că va face din lupta împotriva COVID-19 prioritatea sa numărul unu, dar şi că va revitaliza economia şi va reduce inegalităţile sociale tot mai mari. Nu a menţionat însă măsuri concrete care să îi permită realizarea acestor obiective.
PLD a profitat mult timp de o opoziţie în mod istoric slabă şi fragmentată. Însă la aceste alegeri legislative, cinci partide de opoziţie vor coopera în multe circumscripţii, ceea ce, teoretic, ar putea slăbi PLD.
Pe de altă parte, PLD dispune de resurse importante şi deţine controlul procesului electoral mai ales în mediul rural. "Există legături personale între familiile candidaţilor şi alegători care se întind pe mai multe generaţii", atrage atenţia Cucek.
Un alt atu al premierului Kishida şi al partidului său este reprezentat de scăderea numărului infectărilor cu noul coronavirus - aproximativ 270 de noi cazuri zilnic la media ultimelor şapte zile -, după contaminările record atinse în august sub efectul variantei Delta.
Prezenţa la vot este scăzută în Japonia (53,68% la alegerile legislative din 2017 şi 52,66% la cele din 2014), iar absenteismul favorizează în mod tradiţional PLD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News