Alegeri locale 2020. Tomac surprinde: PMP va fi al treilea partid după locale

Europarlamentarul Eugen Tomac este extrem de optimist în privința alegerilor locale de anul acesta, indiferent dacă sunt la termen sau anticipate.

Eugen Tomac, președinte al PMP, crede că partidul său se va poziționa foarte bine în administrația locală, după alegerile locale.

”În primul rând, poate fi spulberat orice fel de mit despre un blat doar dacă PNL va dori să ne invite la aceeași masă. Ambiția noastră este foarte clară: PMP va fi al treilea partid ca număr de aleși locali, după aceste alegeri. Nu exagerez, și vă spun și de ce. La ora actuală, avem 2500 de candidați pentru primari în întreaga țară. Noi vizăm toate localitățile României, ne adresăm tuturor românilor. Noi suntem extrem de practici. Mai avem 1300 de candidați pentru consilieri județeni și 35.000 de candidați pentru funcțiile de consilieri locali, începând de la municipii, orașe și comune. Avem o armată cu care putem intra în această bătălie”, a declarat europarlamentarul PMP în emisiunea ”Legile Puterii”, de la Realitatea Plus, miercuri seara.

”Șanse reale de a intra în consilii o au marea lor majoritate. Noi avem o proporție de 10% cam peste tot”, a completat Eugen Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel