Voturile exprimate la alegerile locale 2024 au început să fie numărate. Iată câteva dintre rezultatele provizorii.
Publicitate
Astfel, la Primăria Generală Bucureşti, Nicuşor Dan conduce clasamentul, cu 42,78%, urmat de Gabriela Firea, cu 26,78% şi Cristian Popescu Piedone, cu 14,49%.
La Sectorul 3, în cursa pentru postul de primar, conduce Robert Negoiţă (PSD-PNL), cu 61,8%, urmat de Ştefan Lucian Judele (ADU), cu 14,8%, şi de Ana Ciceală, cu 12,58%.
La Sectorul 6, cursa pentru Primărie este condusă de Ciprian Ciucu (PNL-PSD), cu 69,81%, urmat de Mihaela Ştefan (ADU), cu 12,81% şi Monica Iagăr (AUR), cu 9,14%.
La Ploieşti, Alexandru-Florian Săraru, de la AUR, se află la egalitate în cursa pentru primărie cu Andrei-Liviu Volosevici, de la PSD, fiecare cu câte 25%.
La Iaşi, Mihai Chirica conduce în cursa pentru Primărie, cu 33,63%, urmat de Marius Bodea, cu 25,63%, şi de Bogdan Balanişcu, cu 14%.
La Oradea, Florin Alin Birta, de la PNL, este lider în cursa pentru primărie, cu 66,87%, urmat de Rozalia Biro, de la UDMR, cu 14,87%.
La Galaţi, Ionuţ Pucheanu (PSD) conduce în cursa pentru primărie, cu 64,24%, urmat de Simona Vreme, de la AUR, cu 9%.
În ceea ce priveşte situaţia pe ţară, PSD conduce numărătoarea provizorie, cu 37,28%, urmată de PNL, cu 27,5%. AUR este creditată cu 9,17%, ADU are 6,85%, SOS România 3,01%, iar PUSL 1,25%.
La Câmpulung Muscel, Elena Lasconi (USR) a obținut 71% după ce s-au numărat voturile din 15 dintre cele 26 de secții de votare.
La Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL) a câștigat un nou mandat de primar cu 46%. Sabin Sărmaș, care a candidat ca independent, este pe locul 2 cu 32% din voturi.
Primarul PNL al municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, a recunoscut că a pierdut alegerile, fiind o înfrângere ”la câteva sute de voturi” în faţa contracandidatului PSD, Adrian Niţă.
PNL a câștigat alegerile pentru primăriile din municipiile Alba Iulia, Sebeș și Blaj şi în oraşele Câmpeni, Cugir, Ocna Mureş şi Zlatna. PSD a învins în oraşul Abrud. AUR a câștigat primăria Baia de Arieş,
Dragoş Crişan (PSD) învinge la Aiud în faţa primarului Oana Badea (PNL) - numărătoare paralelă. Astfel, prima femeie aleasă primar de oraş în judeţul Alba după anul 1989, a pierdut la alegerile locale, fiind surclasată de social-democratul Dragoş Crişan, conform numărătorii paralele efectuate de către PSD.
Mario De Mezzo, candidat PNL, a câştigat fotoliul de primar la Slatina, conform numărătorii paralele a PNL.
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a reușit să câștige al doilea mandat, potrivit numărătorii paralele.
Deputatul independent Mihai Poliţeanu a anunţat că a fost ales primar al municipiului Ploieşti în urma scrutinului electoral de duminică.
Actualul primar al Aradului, Călin Bibarţ (PNL), ar fi câştigat un nou mandat, potrivit numărătorii paralele. Până la ora 6,00, voturile din 97 de secţii din cele 115 din municipiul Arad spun că Bibarţ ar fi obţinut până acum 12.600 de voturi, în timp ce pe locul doi s-ar clasa candidatul ADU, deputatul Adrian Wiener (USR), cu 10.400 de voturi, iar pe locul al treilea - candidatul PSD, Ilie Cheşa, cu 8.500 de voturi.
Primarul comunei Tarcău, Neamț, reales în funcţie din arest preventiv.
PSD a câştigat alegerile la nivelul judeţului Vaslui, obţinând victorii în majoritatea comunelor, la Consiliul Judeţean şi în patru dintre cele cinci municipii şi oraşe, potrivit numărătorii paralele efectuate de partidele politice.
La Sectorul 5, s-au numărat 18 secţii din 41, iar Vlad Popescu Piedone conduce cu 41,06%. El este urmat de Alexandru Dimitriu, de la ADU, cu 27,59%. Adrian Vigheciu, de la PSD-PNL, are 15,73%.
La Sectorul 2, Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primărie, conduce cu 44,77%. S-au numărat 22,2% din secţii. Radu Mihaiu, actualul primar, are 41,28% din voturile numărate până acum. Iolanda Bughiu, de la SOS, are 8,39%.
La Consiliul Local Sibiu, PSD a obţinut 26,37% dintre voturi, PNL 15,99%, iar SOS 16%. În Consiliul Local Oradea, AUR pare a fi partidul dominant, cu peste 57% dintre voturi obţinute la numărătoarea provizorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu