Urmărește emisiunea live


Alegeri locale Germania. Candidat de origine română, sprijinit de vedetele de la Hollywood

Mai multe vedete de la Hollywood îl sprijină pe Octavian Ursu, un politician german de origine română care candidează la primăria oraşului Gorlitz şi care îl va înfrunta, duminică, în al doilea tur al alegerilor locale, pe candidatul partidului Alternativa pentru Germania (AfD), informează Reuters. 

Alegeri prezidentiale 2024

Oraşul german Gorlitz, cu străzile sale medievale pavate cu piatră cubică şi arhitectura sa art-nouveau, pare desprins dintr-un platou de filmare, fapt care s-a întâmplat de foarte multe ori şi în realitate, atrăgând în ultimii ani regizori de seamă, precum Wes Anderson şi Eli Roth, care au filmat mai multe producţii cinematografice în interiorul acestei localităţi. În prezent, vedete de la Hollywood şi-au îndreptat atenţia spre acest oraş din Saxonia, aflat în apropiere de graniţa cu Polonia, din alt motiv: alegerile electorale de duminică ar putea oferi partidului Alternativa pentru Germania (AfD - considerat de extremă dreapta) primul ei primar într-o localitate importantă.

Îngrijorat că reputaţia oraşului ar putea fi afectată iremediabil, producătorul Michael Simon de Normier, care a filmat în 2008 pelicula 'The Reader' în acest oraş, a publicat o scrisoare deschisă în care se adresează locuitorilor din Gorlitz şi îi avertizează în legătură cu aceste riscuri. 'Nu cedaţi în faţa urii şi a xenofobiei', a scris el în acea scrisoare, semnată, printre alţii, şi de Stephen Daldry, regizorul filmului 'The Reader', actorul Tom Wlaschiha - cunoscut din serialul 'Game of Thrones' - şi actriţa Jana Pallaske - cunoscută din lungmetrajul 'Inglorious Basterds'. În faţa candidatului AfD, fostul poliţist Sebastian Wippel, se află candidatul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Octavian Ursu, un muzician care a plecat din România în 1990 pentru a cânta la trompetă într-un teatru local.

Procentul de 36% cu care Sebastian Wippel a câştigat primul tur al alegerilor reflectă scorul foarte bun obţinut de AfD în cea mai mare parte din fosta Germanie de Est, unde investiţiile de miliarde de euro nu au reuşit să contrabalanseze declinul populaţiei şi rata ridicată a şomajului. 'Aici nu este vorba doar despre AfD sau CDU. Vrem să avem o societate deschisă în acest oraş? Sau vrem să ne izolăm?', s-a întrebat politicianul de origine română. CDU, partidul cancelarului Angela Merkel, a deţinut puterea în acest oraş timp de aproape trei decenii, însă mulţi cetăţeni sunt de părere că această perioadă de dominaţie politică este suficientă. 'Cetăţenii au ajuns în punctul în care îşi spun: nu, avem nevoie de o schimbare', a declarat Hajo, un locuitor din Gorlitz care a refuzat să îşi dezvăluie numele de familie, insistând asupra experienţei lui Sebastian Wippel în administraţie, în comparaţie cu pregătirea de muzician a lui Octavian Ursu.

Octavian Ursu se află la şase procente în urma lui Sebastian Wippel după primul tur de scrutin, dar, cu ajutorul alegătorilor care sunt adeseori greu de convins şi care i-au sprijinit în trecut pe candidaţii de extrema stângă, ar putea să răstoarne pronosticurile şi să îl învingă pe candidatul AfD. 'Ciumă sau holeră' - aşa a descris Rosemarie Trankel, o altă locuitoare din Gorlitz, alegerea pe care va trebui să o facă la scrutinul de duminică. Poate că frumuseţea oraşului Gorlitz a atras în localitate multe staruri de la Hollywood - Ralph Fiennes şi Jude Law au locuit mai multe luni în acest oraş în timp ce filmau pentru 'The Grand Budapest Hotel' -, însă intervenţiile vedetelor din industria cinematografică sunt eronate, a declarat Sebastian Wippel. 'Dacă există cineva care afectează reputaţia oraşului Gorlitz, atunci este vorba despre aceia care au încurajat Hollywoodul să vorbească atât de nerespectuos despre noi', a scris fostul poliţist pe site-ul lui. El a adăugat, totuşi, că orice vedetă de cinema care va veni în vizită va fi bine primită în oraş şi va fi liberă să vină să servească o cafea în biroul Primăriei după aceste alegeri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel