ALEGERI MOLDOVA. Maia Sandu vs. Igor Dodon. Cele mai importante informații / LIVE TEXT

Igor Dodon și Maia Sandu
Igor Dodon și Maia Sandu

Duminică, 15 noiembrie, au loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova. În turul al doilea se confruntă candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și candidatul independent susținut de Partidul Socialiștilor, Igor Dodon. 

Astăzi, 15 noiembrie, are loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Iată cele mai noi informații:

Rezultate Exitt Poll

Potrivit datelor exit-poll, realizat de Intellect Group și SPERO, candidatul Igor Dodon acumulează  45,2 , iar Maia Sandu - 54,8.

Potrivit sondajului prin telefon, realizat de WatchDog și IPP, după închiderea urnelor:

Maia Sandu acumulează - 54,7%, iar Igor Dodon - 45,3%.

STOP vot

Alegerile pe teritoriul Republicii Moldova s-au încheiat. Prezență record în diasporă de peste 250 de mii de voturi, iar în Vestul Europei, SUA și Canada votul continuă. Per general, la această oră au votat peste 1,6 milioane de alegători.

Buletinele de vot s-au epuizat în mai multe zone din Diaspora

Buletinele de vot au fost epuizate la încă două secţii de votare din străinătate înainte de închiderea oficială a acestora, a anunţat Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova duminică seară.

Oficialii CEC susţin că s-au închis, ca urmare a epuizării numărului de buletine, secţiile de votare de la Londra (Marea Britanie) şi Montreuil (Franţa).

"Comisia informează că au fost întreprinse toate măsurile de comunicare în vederea redirecţionării cetăţenilor pentru a-şi exercita dreptul de vot la cea mai apropiată secţie de votare, unde mai sunt disponibile buletine de vot", a transmis CEC.

Prezența la vot la ora 18.00

Prezenţa la vot la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova era duminică la ora 18:00 de aproximativ 45%, a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Şarban.

Potrivit acestuia, până la 18:00, au participat la alegeri peste 1.476.951 alegători, cu peste 300.000 mai mult decât în primul tur de scrutin, când au fost, la aceeaşi oră, 1.163.468 alegători.

În secţiile de votare din Republica Moldova au votat peste 1.273.000 de alegători alegători, în timp ce la secţiile de votare din străinătate au votat peste 209.450 de cetăţeni moldoveni.

La secţiile de votare rezervate cetăţenilor din Transnistria a votat, până la aceeaşi oră, aproximativ 29.570 de persoane, dublu faţă de primul tur de scrutin.


Au fost bătute recorduri din toată istoria Republicii Moldova

Moldovenii din diasporă, care au votat la secțiile deschise în străinătate, au bătut recordurile din toate timpurile. Până la această oră, 15:20 (ora locală de la Chișinău), la urnele de vot de peste hotarele țării au votat peste 156.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. În turul întâi, din 1 noiembrie, în total, au votat 149 178 de cetățeni ai R. Moldova.

Atunci, după mobilizarea masivă a cetățenilor din diaspora, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, candidatul Igor Dodon, care a ajuns pe locul doi, a menționat că „diaspora reprezintă un electorat paralel cu cel al Republicii Moldova, iar acest electorat are propria viziune și propria preferință politică și în mare parte aceste preferințe ale diasporei se află în disonantă cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova”, precizează Ziarul de Gardă.

Ambasadorul UE la Chișinău, mesaj de ultimă oră

Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalco: Cetățeni Republicii Moldova votează astăzi în turul doi alegerilor prezidențiale. Ca observator internațional vizitez mai multe secții de votare, am fost intre altele in Strășeni si Vorniceni sau in Peresecina in raionul Orhei.

„Dragi cetățeni Republicii Moldova, folosiți-va de dreptul dumneavoastră democratic si votați!“

La Moscova, alegătorii sunt aduși cu autocarele

Moldovenii de la Moscova sunt aduși cu autocarul la secțiile de vot. Imaginile video au fost trimise de către un cititor site-ului tv8.md. Acesta spune că autobuzul aparține asociației „Dar pentru Moldova”, care au organizat miercuri, 11 noiembrie, un concert pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Rusia, precizează Deschide.md.

Altercațiile continuă la Varnița 

Zeci de mascați au fost dislocați la Varnița, acolo unde zeci de alegători din regiunea transnistreană continuă să vină la secțiile de vot. Mascații au îmbrâncit mai mulți veterani care protestează acolo pentru a debloca carosabilul și pentru a face drum vehiculelor și microbuzelor care transportă alegători din stânga Nistrului la secțiile de votare din Varnița.

Sute de cetățeni ai Republicii Moldova stau la coadă pentru a vota la București

Conform ultimelor date, la Ambasada din București a Republicii Moldova au votat aproximativ 1.200 de persoane, iar la Autoritatea Electorală Permanentă au votat aproximativ 1.400. La acest moment, aproximativ 500 de persoane stau la coadă în capitala României pentru a-și exercita dreptul la vot.

Probleme cu alegătorii din Transnistria

Zeci de mascați împing veteranii care protestează la Varnița pentru a elibera carosabilul ca să treacă microbuze cu alegători din regiunea transnistreană: „Au folosit electroșocul cu noi”; „Tragedie, trădare de patrie ce faceți voi”.

Aceștia au fost dislocați la Varnița, acolo unde zeci de alegători din regiunea transnistreană continuă să vină la secțiile de vot. Mascații au îmbrâncit mai mulți veterani care protestează acolo pentru a debloca carosabilul și pentru a face drum vehiculelor și microbuzelor care transportă alegători din stânga Nistrului la secțiile de votare din Varnița (mai multe detalii AICI).

Transnistreni formează cozi imense la Rezina

Zeci de alegători din regiunea transnistreană au făcut cozi la secțiile votare din Rezina. Acolo, oamenii spun că la punctele de control le sunt verificate pașapoartele, iar dacă nu au în documente ștampila „votat” sunt plasați în regim de autoizolare pentru 15 zile, precizează ZdG.

Prezența la vot la ora 12:00

La ora 12:00 , prezența la vot este de 679.973, reprezentând 23,46% din populația Republicii Moldova. Până la acest moment, peste 80.000 de oameni au votat în diaspora, potrivit Comisiei Electorale Centrale din republica Moldova.

Primarul Chișinăului a votat

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, și-a exprimat dreptul la vot. Acesta a venit însoțit la secția de votare alături de soția sa.

Ora 11:00: Liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, își exercită dreptul la vot

„Am venit pentru a vota contra kulioacelor și contra corupției”, a declarat Usatîi înainte de a-și exercita dreptul la vot.

Igor Dodon, președintele în exercițiu, și-a exercitat dreptul la vot

"Mă bucur că astăzi cu toţii suntem mai activi. Cetăţenii dau dovadă de patriotism indiferent unde se află. Eu cred în viitorul Republicii Moldova. Eu astăzi am votat pentru pace, pentru linişte, schimbări spre bine, avem nevoie de schimbări calitative. Am votat pentru echitate socială, dezvoltare economică, pentru echilibru în relaţiile externe. Am votat pentru prietenie şi cu Uniunea Europeană şi cu Federaţia Rusă, şi cu România, şi cu Ucraina. Am votat pentru memoria celor care au stat la baza formării acestei ţări, noi suntem urmaşii lor. Pentru valorile noastre tradiţionale şi creştine", a declarat candidatul Independent, Igor Dodon, informează Publika.md

Transnistrenii se înghesuie să voteze „pentru pace“

La secțiile de votare deschise la Rezina, pentru alegătorii din stânga Nistrului s-au format cozi uriașe. Zeci de oameni au venit, spun ei, ca să voteze pentru pace. Tot ei spun că au primit măști și mănuși la punctul de control, informează Ziarul de Gardă.

Președintele Parlamentului a votat

La 09:07, Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și-a exercitat dreptul la vot. „Am votat pentru stabilitate și pace în R. Moldova”, a declarat aceasta.

Ora 09:00, Candidata PAS, Maia Sandu, și-a exercitat dreptul la vot

„Astăzi este ziua voastră, stimați cetățeni. Astăzi noi cu dvs decidem cum vor trăi oamenii din Republica Moldova în următorii patru ani, decidem cum va păși Republica Moldova în următorul deceniu.

Atunci când oamenii se unesc, când oamenii își iau destinul în propriile mâini, atunci aceste se schimbă. Eu am votat pentru o Moldovă de care toți să fim mândri. Am votat pentru schimbare, pentru încredere în ziua de mâine. Noi toți merităm să avem alegeri libere și corecte, pentru a intra în normalitate și nimeni nu vă va mai folosi, nu vă va umili.

Dragi cetățeni, mergeți la vot!” a declarat aceasta (vezi AICI).

Cozi în diasporă de la prima oră

Încă de la prima oră, la secțiile de vot din diaspora, oamenii s-au adunat în număr mare. Acest lucru a fost raportat și de un cetățean al Republicii Moldova stabilit în Olanda. Potrivit acestuia, la ora 06:45, la secția de vot din Haga se formase deja o coadă de oameni dornici să voteze (vezi AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel