Alegeri Moldova. Regiunea unde Dodon a obţinut un scor URIAȘ de PESTE 85%

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, care a candidat ca independent pentru un nou mandat, a obţinut voturile a peste 85% dintre alegătorii din Transnistria. 

Datele comunicate de Comisia Electorală Centrală arată că în cele 42 de secţii de votare deschise pentru cetăţeni moldoveni din Transnistria au votat 31.071 alegători.

Dintre aceştia, 26.658, adică 85,8%, au votat cu Igor Dodon. Maia Sandu a fost votată de doar 4.413 cetăţeni cu drept de vot din stânga Nistrului, ceea ce reprezintă 14,2%.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, obţinând 57,75% din voturi, faţă de 42,25% obţinute de actualul şef al statului, socialistul Igor Dodon, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a finalizat, luni dimineaţă, centralizarea proceselor verbale din toate cele 2.143 de secţii de votare constituite atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinătate, iar datele cumulate indică un succes al Maiei Sandu cu 57,75% din totalul voturilor valabil exprimate.

Potrivit CEC, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 1.650.131 alegători, iar dintre aceştia 1.633.625 au avut voturile valabil exprimate, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel