Cu şase luni înainte de alegerile legislative, Partidul Socialist al premierului Pedro Sánchez a suferit un eşec foarte clar la alegerile municipale şi regionale desfăşurate duminică în Spania, potrivit primelor rezultate oficiale şi proiecţiilor media, comentează AFP.
'Suntem în faţa unui val de dreapta în Spania', a declarat presei şeful guvernului în exerciţiu al Cantabriei (nordul Spaniei), Miguel Ángel Revilla. Partidul Popular (PP, dreapta) condus de Alberto Núnez Feijóo, care a făcut din aceste alegeri locale şi regionale un referendum naţional asupra politicii lui Sanchez, şi-a atins primul obiectiv, acela de a fi partidul cu cel mai mare număr de voturi la alegerile municipale.
După numărarea a peste 97% din voturile alegerile municipale, PP a câştigat aproape 6,9 milioane de voturi (31,47%) faţă de puţin peste 6,1 milioane pentru Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al lui Sanchez (28,18%).
PP era aproape garantat că va cuceri mai multe regiuni conduse până acum de PSOE, în primul rând Comunitatea Valenciană (est), a patra din ţară ca populaţie, potrivit televiziunii publice spaniole (TVE). În plus, PSOE era pe cale să piardă primăria din Sevilla, cel mai mare oraş din Andaluzia (sud) şi unul dintre bastioanele sale, în beneficiul PP, tot potrivit TVE. În acelaşi timp, PSOE a eşuat în încercarea de a recupera primăria Barcelonei, marea metropolă a Cataloniei, pe care a ocupat-o din 1979 până în 2011.
Alegerile de duminică au vizat toate cele 8.131 de municipalităţi, cu 35,5 milioane de alegători, precum şi adunările din 12 dintre cele 17 regiuni autonome. Aproximativ 18,3 milioane de alegători au votat şi la nivel regional. Acest dublu scrutin a fost considerat o repetiţie generală înainte de alegerile legislative, a căror dată exactă nu este cunoscută până în prezent.
Numele lui Pedro Sánchez nu a apărut în niciun buletin de vot duminică, şi nici cel al Alberto Núnez Feijóo. Dar miza a fost foarte importantă pentru cei doi, care s-au implicat puternic în campanie, până la punctul de a da acestor alegeri un aspect naţional şi de prim tur înainte de alegerile legislative de la sfârşitul anului.
Prim-ministru din 2018, Sanchez a abordat acest dublu scrutin cu mai multe handicapuri: uzura puterii, creşterea inflaţiei - chiar dacă aceasta este mult mai mică în Spania decât în majoritatea altor ţări din Uniunea Europeană - şi o puternică scădere a puterii de cumpărare ce decurge de aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu