ALEGERI PARȚIALE. Alina Gorghiu i-a transmis un ultim avertisment lui Victor Ponta

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că joi va acționa Guvernul în instanță, dacă Executivul nu va decide organizarea alegerilor parțiale în localitățile și colegiile în care acest lucru se impune.

Vezi și: SONDAJ DCNEWS-ALEGERI PARȚIALE. Când vreți să fie organizate alegeri parțiale? 

"Eu acum, ca președinte al PNL, am să vă duc aminte că, acum, în România, nu în Sectorul 5, în care stăm, nu în alte colegii din București, dar în țară sunt două milioane de români cărora li se neagă dreptul de a-și exercita votul și de a avea reprezentanți în administrația locală. În acest moment, avem consilii județene unde nu avem șefi. Avem colegii unde nu există reprezentant, avem primării care nu au un primar ales și unde cetățenii nu pot să își exercite dreptul de vot pentru a avea o administrație care să le reprezinte interesele. (...) Mie mi se pare extrem de grav că merge Ponta în aceeași direcție. Eu i-am cerut de o săptămână și ceva să organizeze parțialele.

Nu mă interesează dacă - și obiectivul meu nu este acela să - câștig eu, ca Partid Național Liberal, alegerile, ci important este - da, este obiectivul subsecvent, să-mi doresc asta este evident, dar principalul obiectiv este să înțeleg că un drept de vot, indiferent că este al unui cetățean sau a două milioane de români, trebuie respectat. Sunt într-o divergență totală cu Cabinetul Ponta în acest moment", a declarat Alina Gorghiu, miercuri, la DCNews Live.

Vezi și: Șeful PNL, anunț înfiorător pentru Guvern: Unde va ajunge Ponta

"Când opinați dvs că ar trebui organizate alegerile parțiale?", a intervenit analistul politic Bogdan Chirieac.

"Păi a trecut termenul, au trecut cele 90 de zile, a expirat termenul. Dacă astăzi - și i-am dat ultimatum premierului, i-am spus: 'Ai ședință de Guvern. Te rog frumos să iei foarte în serios solicitarea opoziției, care vine în întâmpinarea celor două milioane de români'. Pentru că nu putem să ne tocmim chiar așa pe orice prevedere legală. Nu mi se pare în regulă", a explicat liderul liberal.

"Dar aveți totuși un termen? În mai, în martie?", a insistat Bogdan Chirieac.

"Este prerogativa Guvernului să fixeze data. Eu nu fixez data alegerilor parțiale, în schimb, eu pot să constat când legea este încălcată, motiv pentru care astăzi am făcut un ultim apel la premier, ca astăzi, în ședința de Guvern să stabilească cadrul legal pentru aceste parțiale, data alegerilor. Dacă nu, eu mâine merg să depun acțiunea în instanță, în contencios, pentru obligarea Guvernului la a face aceste parțiale. Este jenant să pui opoziția în situația în care să te oblige să respecți legea. Va fi penibil momentul în care o instanță judecătorească din România va spune: 'Da, Guvernul trebuie să fie obligat să respecte legea!'", a răspuns Alina Gorghiu.

Citește și: EXCLUSIV. Alina Gorghiu: Negociem cu pesediștii debarcarea lui Ponta. N-am bătut la uși închise

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel