Alegeri pentru Duma de stat în Rusia. Partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, în fruntea sondajelor

Alegeri prezidentiale 2024

Alegeri pentru Duma de stat,  camera inferioară a parlamentului rus, rezultatele  de duminică fiind primele cu un mandat de cinci ani, în condiţiile în care legislaturile anterioare au funcţionat câte patru ani. Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin, este credidat câștigător în sondaje.

Pentru ultima oară, pragul electoral este fixat la 7%, urmând ca la viitorul scrutin, din 2016, limita să fie redusă la 5%. Totuşi, partidele care vor obţine între 6% şi 7% din voturi vor primi, la distribuire, câte două locuri în parlament, iar cele cu 5-6% - câte un loc.

Partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, cotat cu 53% din opţiuni, se va menţine pe primul loc, dar este pe cale să-şi piardă majoritatea constituţională şi să nu poată adopta legi organice fără sprijinul altor formaţiuni. La scrutinul precedent, din 2007, partidul a obţinut 315 mandate de deputat din totalul celor 450, iar acum, potrivit sondajelor, va obţine 253, ceea ce indică şi o erodare a popularităţii lui Vladimir Putin, scrie Agerpres.

De asemenea, vor accede în forul legislativ rus Partidul Comunist, Partidul Liberal-Democrat şi Rusia Justă. Alte trei formaţiuni nu au făcut parte din parlament şi, potrivit sondajelor, nici la alegerile de duminică nu vor depăşi pragul electoral de 7%. Este vorba de Iabloko, Cauza Dreaptă, Patrioţii Rusiei.

Înregistrarea tuturor celor şapte formaţiuni politice existente în Rusia în competiţia electorală constituie o premieră pentru această ţară. Măsura se doreşte una democratică, dar partidul premierului Vladimir Putin s-a bucurat totuşi de o mai intensă promovare în mass-media publice.

Cei 450 de deputaţi ruşi vor fi aleşi prin sistemul electoral proporţional, care se aplică a doua oară în Rusia. Pe listele federale ale partidelor sunt înregistrate aproximativ 3.000 de persoane, rezultând că, pentru un fotoliu de deputat, vor concura în medie şase candidaţi.

Partidele care vor obţine mai puţin de 3% nu vor primi timp de emisie gratuit la următoarele alegeri şi nici spaţiu în presa scrisă.

Cheltuielile cu organizarea alegerilor se ridică la 7,1 miliarde de ruble (175 milioane de euro), cu 2,8 miliarde de ruble mai mult decât la scrutinul trecut. În Rusia locuiesc peste 108 milioane de persoane cu drept de vot, iar două milioane se află în străinătate.

Vladimir Putin, brațul de fier al Guvernului Rusiei

Actualul premier rus, Vladimir Putin, fost agent KGB în vârstă de 59 de ani, rămâne cel mai puternic din "tandemul" care guvernează ţara şi se pregăteşte după alegerile legislative de duminică să revină la Kremlin, unde l-a lăsat în 2008 pe Dmitri Medvedev din motive constituţionale.

"Ei au nevoie de mari răsturnări, noi avem nevoie de marea Rusie", este fraza celebră a premierului rus din perioada ţaristă Piotr Stolîpin, înainte de revoluţia din octombrie, dar crezul lui Putin, care îl citează frecvent pe ilustrul său predecesor, seamănă mult cu aceasta, scrie Mediafax.

Înaintea legislativelor de duminică ce vor confirma dominaţia partidului Rusia Unită pe care îl prezidează, fostul agent KGB şi-a redublat avertismentele în ceea ce priveşte absenţa alternativă a puterii pe care o încarnează împreună cu Dmitri Medvedev.

"Este suficient să faci doi sau trei paşi greşiţi pentru ca totul să se prăbuşească atât de repede încât să nu avem timp să ne dăm seama. Totul se ţine de un fir la noi", a avertizat el în octombrie, justificând "strângerea şuruburilor", potrivit propriei sale expresii, de un deceniu.

Ales la preşedinţia rusă în martie 2000 după epoca haotică de la sfârşitul anilor '90, Vladimir Putin a efectuat două mandate de patru ani, făcând pace cu Cecenia cu preţul unui război sângeros, preluând controlul asupra presei, îndepărtând "oligarhii" şi sancţionând guvernatorii prea întreprinzători.

În 2008, când Constituţia îi interzicea două mandate consecutive, el l-a propulsat la preşedinţie pe Dmitri Medvedev, care în perioada respectivă era vicepremier şi care îi datorează întreaga lui carieră, pentru ca el să preia conducerea Guvernului.

Dar dacă a respectat o subordonare formală faţă de acest şef de stat cu 13 ani mai tânăr decât el, Putin a apărut clar ca cel mai puternic din acest tandem.

După ce a întreţinut incertitudinea privind intenţiile respective, cei doi bărbaţi au apărut la un congres al partidului Rusia Unită în septembrie, Medvedev anunţând că renunţă la un al doilea mandat pentru a-l lăsa pe Vladimir Putin să revină la Kremlin după alegerile prezidenţiale din martie. Actualul preşedinte va deveni, la rândul său, premier în martie, potrivit acestei scheme.

Mandatul prezidenţial a fost prelungit la şase ani, astfel că Putin ar putea rămâne la putere până în 2024.

Presa independentă şi opoziţia au avansat imediat comparaţii cu fostul lider sovietic Leonid Brejnev, care a rămas 18 ani la putere, din 1964 până la moartea sa în 1982.

"Roosevelt a fost ales de patru ori" în Statele Unite înainte de război, a replicat Putin în octombrie, invocând şi exemplul generalului de Gaulle în Franţa.

Fost agent sovietic în RDG, care a trecut în anii '90 de la un post de primar în oraşul său natal Sankt-Petersburg, înainte de a fi chemat la Moscova să conducă FSB (serviciul federal de securitate), şi-a afişat permanent nostalgia faţă de grandoarea ţării în perioada comunistă.

URSS nu era altceva decât "marea Rusie", a declarat el recent. Putin a calificat la un moment dat dispariţia Uniunii Sovietice în 1991 drept "cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX".

Dar dacă rămâne foarte popular, Vladimir Putin şi-a văzut popularitatea scăzând în ultimele luni, în timp ce criticile feroce şi ironice s-au multiplicat pe Internet, devenit principalul spaţiu de exprimare critică în Rusia.

Potrivit Centrului Levada, institutului de sondaje independent, la 1 noiembrie proporţia ruşilor care aprobă activitatea sa a scăzut într-un an cu 20 de puncte procentuale, la 61 la sută, faţă de 38 la sută care se declară nemulţumiţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel