Alegeri PNL, culise. Senator: Mesaj EXPLOZIV despre aducerea lui Băsescu

Cuțitele se ascut în Partidul Național Liberal înainte de alegerile interne. Vasile Blaga, aripa PDL, vrea ca alegerile pentru conducerea partidului să fie făcute de sus în jos, în timp ce aripa vechiului PNL vrea exact opusul, respectiv alegeri de jos în sus.

Duminică, 29 ianuarie, este o zi extrem de importantă pentru liberali: va avea loc o întâlnire a președinților de filiale din întreaga țară unde se va stabili ce se va întâmpla în următoarele luni. De altfel, sâmbătă, secretarul general al PNL, Marian Petrache, a avut o întrevedere cu liberalii de la vârful partidului.

În context, Daniel Zamfir, senator PNL, a transmis un mesaj vehement cu privire le întâlnirea din 29 ianuarie care poate decide soarta partidului și a lansat un atac la adresa lui Vasile Blaga.

"Maine, PNL are de luat o decizie extrem de importanta. Pentru publicul larg si pentru o parte a membrilor de partid, e poate mai putin important cum se vor desfasura viitoarele alegeri pentru viitoarea conducere a partidului: de sus in jos sau de jos in sus. Sigur ca atunci cand pierzi alegerile e firesc sa faci o analiza sa afli de ce nu te-a crezut populatia, ce trebuie sa schimbi in mesajul politic si, nu in ultimul rand, sa recredibilizezi partidul incepand cu alegeri de jos in sus", a spus Daniel Zamfir.

Atac la Vasile Blaga

"Cei mai vechi in politica insa, retraiesc momentele din 2001 cand, PD-ul condus atunci de Petre Roman se afla in fata aceleasi situatii: Roman a propus alegeri de jos in sus, Basescu de sus in jos. Maestru de ceremonii, acelasi personaj din capul mesei reuniunii de la Ogrezeni, atunci secretar general PD. Convingandu-i pe sefii de organizatii ca numai asa isi vor pastra functiile, si cu o lista de delegati pe masura, rezultatul Conventiei de atunci s-a transat categoric in favoarea lui Basescu. Imediat dupa, s-a trecut la "executarea" vicepresedintilor de atunci, Berceanu, Sasu, Duvaz si s-a continuat cu sefii de organizatii.

Acum, avem parte de acelasi scenariu pregatit de acelasi personaj care, apropo, va sta in capul mesei si la reuninea de maine(!!!!!) si care i-a adunat la Ogrezeni pe sefii de organizatii din fostul PDL, cerandu-le sa sustina varianta alegerilor de sus in jos si sustinerea in bloc a lui Predoiu", a mai zis liberalul.

Daniel Zamfir remarcă încă o chestiune importantă: apariția lui Valeriu Stoica. Acesta din urmă a acordat recent un interviu în sprijinul lui Cătălin Predoiu.

"In mod cu totul intamplator, nu-i asa, apare si "hrebenciucul "dreptei din Romania, Valeriu Stoica, care intr-un amplu interviu ne spune noua categoric ca trebuie sa organizam alegeri de sus in jos, si sa reunificam rapid dreapta. Adica sa-l luam si pe Basescu nu, ca ce mai conteaza acum ce a facut el in astia 10 ani, mai important e ca e de dreapta. Ca Stoica il vrea iar pe Basescu langa PNL, nu e o noutate. Nici Predoiu, care in alegerile locale invita PMP sa ni se alature, nu ar avea o problema sa combata alaturi de Basescu. Nici Predoiu, care in alegerile locale invita PMP sa ni se alature, nu ar avea o problema sa combata alaturi de Basescu. Faptul ca a fost sapte ani din zece, ministrul justitiei regimului Basescu, e clar ca "au ingropat impreuna multe in fundul curtii" ", a adăugat senatorul.

Mesaj tranșant: Nu cred într-o astfel de politică

"Ce nu vor sa inteleaga toti sforarii astia este, ca ei, cu metehnele lor, cu practicile lor, ei, vesnicii combinatori pe sub mese, au prabusit increderea oamenilor in politicieni. Eu nu cred intr-o astfel de politica, intr-un astfel de PNL! PNL trebuie sa fie un partid de oameni liberi, nu santajabili si combinatori, un partid care sa apere drepturile si libertatiile oamenilor, un partid care sa fie intotdeauna respectat pentru ce face pentru Romania, atat la putere cat si in opozitie!", a conchis Daniel Zamfir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel