ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Elena Udrea îl scoate pe Klaus Iohannis din cursa pentru Cotroceni și spune că se va bate în turul 2 cu Victor Ponta

Prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, a afirmat că în cazul în care va ajunge la Palatul Cotroceni va duce mai departe proiectele începute de actualul președinte, Traian Băsescu. Ea s-a declarat sigură de accederea în turul 2, alături de Victor Ponta, și a adăugat că în cazul unui eșec în scrutinul prezidențial va continua să activeze ca om politic.

"Cât privește urmașul lui Traian Băsescu, cineva îi va urma la Cotroceni, asta este sigur. Sigur, dacă eu voi fi viitorul președinte al României, voi fi președintele care va continua proiectele începute de președintele Traian Băsescu, va continua să se lupte pentru a menține justiția independentă, pentru că ea, azi, este independentă și cred că nimeni nu mai poate să nege lucrul acesta, pentru a menține și a consolida un stat de drept puternic, dar și pentru a implementa reforme începute în mandatul președintelui și care au nevoie să fie în continuare susținute. Desigur, mai sunt și multe alte lucruri care trebuie inițiate de viitorul președinte, însă, eu, ca președinte al României, îmi asum să duc mai departe reforma începută în România de actualul președinte", a declarat Elena Udrea, duminică, la România Tv, întrebată dacă se consideră urmașul lui Traian Băsescu.

Vezi și: Sondaj: Ponta, peste 40%. Iohannis e sub scorul ACL. PMP, peste PLR

Candidata PMP a afirmat că în cazul în care nu va fi aleasă președinte la alegerile din noiembrie, își va continua cariera politică la nivelul actual, respectiv de lider de partid.

"Eu nu-mi pun problema că nu voi fi viitorul președinte. Sunt președinte de partid, sunt om politic. Toți cei care au intrat în această competiție, mai mult sau mai puțin implicați în politică, vor continua să facă ceea ce fac la momentul acesta. Adică, mai toți de acolo, cu mici excepții, sunt oameni care au activitate politică, partide politice", a continuat Elena Udrea.

Îl elimină pe Iohannis după primul tur

Liderul PMP a adăugat că, în opinia sa, după două-trei zile de campanie electorală, "așa cum merg lucrurile, este evident că turul 2 se va juca între Victor Ponta și mine".

"Sunt cam singura dintre contracandidații domnului Victor Ponta. Restul, toți declară că pot colabora cu Victor Ponta în calitate de prim-ministru", a explicat Elena Udrea.

Citește și: Exclusiv. Calcule din PNL pentru prezidențiale: Avantaje și dezavantaje pentru Ponta și Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel