Alegeri prezidențiale 2019. Gușă: PNL cu Iohannis, PSD incert

Consultantul politic Cozmin Gușă a vorbit, în direct la Realitatea TV, despre viitoarele alegeri prezidențiale care urmează să aibă loc în 2019. În opinia sa, PNL îl va susține drept candidat pe Klaus Iohannis, iar în cazul PSD, lucrurile sunt incerte.

"PNL dacă nu își asumă clar, ca pe o decizie mare, un scop politic precis, candidatura lui Iohannis, el nu e un partid care sa aibă importanță publică. Iar PSD nu are prezidențiabil în momentul acesta. Are unul de paie - Gabriela Firea - care ocupă doar un loc necredibil pentru pesediști, ca să nu se așeze cineva pe acel loc. Liviu Dragnea o folosește pe Firea ca din punct de vedere public să țină ocupat locul de prezidențiabil la PSD. Pentru că altfel, Dragnea nu mai are nici autoritatea și nici importanța necesară în partid. Prima candidatură despre care se va vorbi va fi cea a lui Mihai Tudose, a doua va fi cea a lui Țuțuianu. Plus că vor mai ieși câțiva de la PSD care se vor considera îndreptățiți să-și aroge această candidatură. Jocul e sofisticat. Fiecare se ocupă în șoaptă de aceste lucruri, pentru că Dragnea este timorat de o posibilă chemare la DNA, pe care încearcă să o demonteze, iar aici, partidele trebuie să se pregătească pentru două elemente care vor marca campania: normalitatea și prosperitatea", a declarat Cozmin Gușă.

În opinia acestuia, PSD va încerca să prezinte o majoritate anti-sistem, iar Iohannis va merge pe aceeași linia din 2014, legată de un reprezentant al cetățenilor împotriva exceselor oamenilor din stat.

Două mize importante

Consultantul politic a explicat că atât Iohannis, cât și candidatul PSD vor să-și securizeze în acest moment două elemente fără de care nu pot să câștige în alegeri: parteneriatele externe și mass-media.

"Ele nu au fost asumate. Nimeni nu și-a asumat un proiect național și cetățenii să observe în timp evoluția pozitivă. Și atunci, parteneriatele externe ale candidatului vor foarte importante. Aici are un avans considerabil Iohannis, care și-a pregătit această ofensivă și la ora actuală are securizată o relaționare cu cei doi parteneri majori ai României, și anume SUA-Trump și UE-Germania. Pe când candidatul PSD, pierzând prin comportamentul amatoristic al lui Dragnea de la începutul anului, meciul de reprezentare în SUA, a reușit să-și securizeze un partener tăcut dar eficient - Israel. Este un partener cu influență regională și mondială serioasă. Dragnea va fi candidat, părerea mea, dacă rezistă până atunci. Dar nu cred că va rezista. Israelul poate să confere și o portiță de relaționare în SUA, un loc pe care cei din PSD l-au pierdut pentru că au acționat amatoristic", a susținut Gușă.

O altă întrebare importantă la care România va trebui să răspundă este modul în care Rusia se va implica în proximele alegeri prezidențiale: "Mai rămâne întrebarea Rusia. Să vedem cum va juca Rusia în alegerile din România, pentru că sigur va juca. Dacă a jucat în SUA, dacă va juca în Germania și dacă a jucat în Franța, sigur că va juca și în România".

Consultantul politic a subliniat că mass-media este o miză politică, dar că politicienii nu și-au asumat-o transparent.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel