Alegeri prezidențiale 2019 Croația. Aflăm cine e noul președinte

Duminică au loc alegeri prezidențiale în Croația.

Alegeri prezidentiale 2024

Croația organizează duminică alegeri prezidențiale, care vor reprezenta un test important pentru Guvernul conservator actual al țării, la doar câteva zile înainte ca Zagrebul să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, informează Euronews.


Actualul președinte, Kolinda Grabar-Kitarovic, candidează pentru a obține un al doilea mandat, împotriva fostului premier Zoran Milanovic, a candidatului de dreapta Miroslav Skoro și a altor opt contracandidați.


Potrivit sondajelor de opinie, Grabar-Kitarovic, Milanovic și Skoro ar urma să obțină procente apropiate, iar analiștii se așteaptă ca viitorul președinte să fie decis în turul al doilea al alegerilor, pe 5 ianuarie, întrucât niciunul dintre candidați nu pare să aibă șanse să obțină majoritatea voturilor, notează Mediafax.


Grabar-Kitarovic, membră a Uniunii Democratice Croate (HDZ) a devenit, în 2015, prima femeie care ocupă funcția de președinte al Croației.

Anterior, aceasta a ocupat funcția de ministru de Externe. Ea a fost acuzată de-a lungul mandatului său că ar fi încercat să își atragă de partea sa alegătorii de extremă dreapta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel