Alegeri prezidențiale 2019. MAI: Atacul asupra secţiei de vot se pedepseşte cu închisoarea

Procesul electoral la alegerile prezidenţiale a început, la ora 07,00, fără incidente, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Ea a prezentat, într-o declaraţie de presă la sediul MAI, modul în care se desfăşoară alegerile prezidenţiale şi principalele drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor şi membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi sancţiunile pentru nerespectarea regulilor privind scrutinul, scrie Agerpres.

"Preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, inclusiv măsurile pentru menţinerea ordinii publice. Atribuţiile acestuia se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 de metri. În această zonă de protecţie a secţiilor de votare este interzisă staţionarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota", a amintit Dajbog.

Ea a precizat că persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui Biroului electoral al secţiei de votare cu privire la menţinerea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Cu aceeaşi amendă se pedepseşte comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice în zona de protecţie a localului de vot, între orele 07,00 - 21,00, precum şi continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de vot să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

"Oferirea sau darea de bani, bunuri"

"Oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, folosesc un act de identitate nul ori fals ori un buletin de vot fals se pedepsesc cu închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi", a spus oficialul MAI.

"Atacul asupra secţiei de vot"

De asemenea, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

"Atacul prin orice mijloace asupra secţiei de vot se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Violarea secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta este comisă de un membru al Biroului electoral al secţiei de votare pedeapsa este de la şase luni la trei ani sau amendă", a indicat Dajbog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel