Analistul politic Bogdan Chirieac a spus în ce măsură își pot alege românii președintele în toamna acestui an.
Invitat în platoul România TV, în emisiunea jurnalistului Ioan Korpos, Bogdan Chirieac a fost întrebat dacă votul românilor va fi luat în seamă la alegerile prezidențiale de la final de an, în condițiile în care se vorbește de un candidat care ar urma să fie impus.
„Românii votează, românii sunt singurii responsabili pentru viitorul președinte al țării noastre. Se mai pot face manevre pe ici, pe colo, influențări? Am văzut și la alegerile din 2009 când probabil că Traian Băsescu a pierdut cu 0,5%, dar dacă Mircea Geoană avea un avantaj de 5 procente nu se mai putea face nimic. Așadar, tot responsabilitatea poporului român a fost”, a explicat Bogdan Chirieac.
„Nici măcar statul subteran nu poate modifica rezultatul alegerilor de o manieră copleșitoare și nici nu știm dacă va mai face lucrul acesta, fiindcă din 2009 nu a mai fost așa ceva. În 2014 și 2019, președintele a fost ales de voința poporului.
Se mai pot face manevre electorale înainte? Da, dar vorbim de manevre legale, cum ar fi alianțele. Un pic cu cântec a fost arestarea lui Liviu Dragnea din 2019, înainte de europarlamentare, fapt ce a împins-o pe Viorica Dăncilă la șefia PSD și prezidențiale. Dar acum văd că instituțiile statului s-au abținut să se mai amestece în campania electorală”, a adăugat analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News