Emmanuel Macron ar putea avea o misiune mai complicată decât credea în câştigarea unui nou mandat de preşedinte al Franţei. Marine Le Pen s-a apropiat la doar câteva procente în sondaje, cu doar câteva ore rămase până la alegerile prezidenţiale.
Macron a atacat-o pe Le Pen, spunând că aceasta "îşi minte votanţii despre programul ei rasist", dar a acuzat-o şi de "complezenţă în ceea ce priveşte legăturile cu Rusia".
Acesta a mai spus că politicile sociale ale lui Le Pen "vor diviza societatea într-un mod brutal", vor duce la şomaj în masă şi vor speria investitorii străini.
Despre Vladimir Putin, Macron a spus că "nu m-am complăcut niciodată. Nu e şi cazul lui Marine Le Pen, care este dependentă financiar de Vladimir Putin şi de regimul său".
Declaraţiile lui Macron fac referire la un împrumut de 9 milioane de euro luat de partidul lui Le Pen de la o bancă rusească în 2014, scrie The Guardian. Cu toate astea, Marine Le Pen pune declaraţiile preşedintelui francez pe seama panicii. Aceasta a spus că şi ea a condamnat invazia rusă din Ucraina, dar şi că Macron a fost agresiv în campanie, lucru care trădează nervozitate. Ulterior, Le Pen l-a comparat pe Macron cu un "boxer ameţit".
Ultimele sondaje de opinie arată că cei doi au cele mai mari şanse să ajungă în turul II al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 24 aprilie 2022. Aceleaşi sondaje arată, însă, că Jean Luc Melenchon, candidatul de extremă stânga, are şanse mari să răstoarne ierarhia. Conform sondajelor, Macron are 26% intenţie de vot, Le Pen 22% iar Melenchon 17%.
Întrebat dacă se teme de înfrângere, Macron a spus că "nimic nu e garantat, dar cred mai mult în victorie decât în înfrângere".
Analistul Bogdan Chirieac a analizat ce ar însemna o victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, pentru Europa. Acesta susține că șocul unui astfel de rezultat ar zdruncina puternic Bruxelles-ul.
„Eu aștept rezultatul primului tur, cred că este deschis și unui rezultat surpriză, doar că nu cred că dacă va câștiga doamna Marine Le Pen, Europa ar fi pregătită pentru schimbări atât de importante. Practic s-ar bloca motorul european care e compus din Franța și Germania. Pur și simplu nu vor mai fi, sub nicio formă, decizii precum a fost aceea a Curții Europene de Justiție care a trecut peste Constituție. Așa ceva va fi de neimaginat în Europa condusă de Marine Le Pen, fiindcă, fără doar și poate, președintele Franței și cancelarul Germaniei au rolul fundamental în Europa de astăzi.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu