Europarlamentarul Mircea Diaconu a fost întrebat, în cadrul unui interviu acordat DC News, dacă s-a gândit vreodată să candideze la alegerile prezidențiale.
"Nu. Nu că nu m-am gândit, poți să te gândești. Poți să te gândești la orice, și că mergi pe lună. Da, poate că mi-am imaginat tot felul de lucruri. Altfel le-am imaginat.
La un moment dat, în Parlamentul European a venit (...) președintele Austriei. Mi s-a părut un model de președinte de care avem și noi nevoie. Discutăm de niște chipuri, partide, procente, dar nu discutăm deloc despre această funcție de președinte. La ce ne trebuie? Cum ar trebui să arate? Ce ar trebui să facă un președinte? Cum ar trebui să se comporte? Fiecare gândește altfel sau poate vrea puțin altfel. Dar, dintr-o dezbatere publică de acest tip, ți-e mult mai ușor să-l alegi după sau alegerea e mult mai corectă dacă știi ce cauți de fapt, tu, ca cetățean. Nu discutăm asta de niciun fel", a zis Mircea Diaconu.
"Să fie treaba lui asta"
Revenind la președintele pe care l-a văzut în PE, a spus că l-a impresionat. "M-am simțit atras de liniștea, echilibrul lui. Crea liniște în jurul lui. Deloc colțos, deloc războinic. Așa mi se pare că ar trebui să alegem și noi pe cineva care (...) să spargă pereții dintre noi, să fie treaba lui asta", a mai spus Mircea Diaconu.
Răspunsul complet, mai jos:
Interviul integral acordat de Mircea Diaconu poate fi urmărit aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News