După dezbaterea dintre Joe Biden şi Donald Trump, cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, mai multe voci importante cer înlocuirea lui Joe Biden de către democraţi cu un candidat mai tânăr.
Publicitate
Conform EFE, surse apropiate Partidului Democrat au înaintat trei nume care ar putea candida la preşedinţia SUA împotriva lui Donald Trump. Este vorba despre Kamala Harris, actualul vicepreşedinte SUA, guvernatorul Californiei, Gavin Newson, şi guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer.
Harris este vicepreşedintele SUA şi ar fi opţiunea evidentă de înlocuire a lui Joe Biden. Aceasta este prima femeie şi prima afro-americană ajunsă în această funcţie şi s-ar putea adresa direct celor două grupuri electorale cheie pentru democraţi.
Are şi avantajul vârstei, 59 de ani, ceea ce înseamnă că nu ar genera aceleaşi îngrijorări în rândul electoratului pe care le provoacă Joe Biden, la cei 81 de ani ai săi.
Un dezavantaj al unei candidaturi a Kamalei Harris este că, deşi ea ar trebui să atragă categoriile de electorat progresist, sondajele arată că gradul său de aprobare pe ansamblu a scăzut de la 48,3%, la scurt timp după preluarea mandatului de vicepreşedintă, la 39,4% în prezent, conform mediei sondajelor de pe portalul FiveThirtyEight. Popularitatea sa nu pare a fi peste cea a lui Biden, în ciuda avantajului vârstei.
Kamala Harris i-a rămas însă loială lui Biden şi la scurt timp după dezbatere ea l-a apărat în interviuri acordate posturilor CNN şi MSNBC. Mai mult, la un eveniment desfăşurat vineri la Las Vegas, ea a declarat că alegerile nu se vor decide într-o singură noapte şi a considerat că americanii trebuie să decidă "între cineva care minte şi cineva care conduce", cel "care minte" fiind în aluzia sa Trump, scrie Agerpres.
Gavin Newson este avansat ca cel mai probabil înlocuitor al lui Joe Biden, chiar mai mult decât Kamala Harris. Are 56 de ani şi este una dintre cele mai proaspete figuri din rândul democraţilor. În plus, popularitatea pe reţelele de socializare dar şi în mass-media, precum şi orientarea progresistă, îl fac să fie o opţiune viabilă.
În urmă cu un an, Gavin Newson a creat un comitet de acţiune politică numit "Campaign for Democracy", pentru a sprijini democraţii din statele conservatoare ale SUA, lucru perceput ca bază pentru o viitoare campanie prezidenţiale. În plus, este şi un foarte bun comunicator.
În plus, Gavin Newsom a făcut mari eforturi pentru se promova şi mediatiza. De pildă, el a creat anul trecut un comitet de acţiune politică numit "Campaign for Democracy", cu scopul de a sprijini democraţii din statele cele mai conservatoare ale SUA, lucru care a fost perceput ca bază pentru o viitoare campanie prezidenţială. Ca dezavantaje, poziţia sa de guvernator al Californiei şi trecutul său de primar al oraşului San Francisco l-ar expune atacurilor din partea republicanilor, care descriu adesea acel stat ca fiind excesiv de progresist şi cu o infracţionalitate scăpată de sub control.
La fel ca Harris, Newsom s-a poziţionat şi el de partea preşedintelui după dezbaterea nefericită cu Trump. Când zeci de reporteri l-au încolţit după dezbatere cu aceeaşi întrebare, "Sunteţi gata să-l înlocuiţi pe Biden?', el a dezaprobat o abordare de acest fel şi a cerut susţinerea mai departe a actualului preşedinte candidat. "Nu-i putem întoarce spatele (lui Biden doar) pentru o prestaţie. Ce fel de partid face un asemenea lucru ?" a replicat Gavin Newsom.
Guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer, are 52 de ani şi este considerată o stea în ascensiune a Partidului Democrat. A devenit foarte cunoscută în timpul pandemiei, când Donald Trump a luat-o la ţintă pentru măsurile adoptate pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Fostul preşedinte a numit-o "acea femeie din Michigan", etichetă de care Whitmer a profitat pentru a-şi defini imaginea publică.
Whitmer a fost ţinta unei tentative de răpire şi asasinat, orchestrată de un grup de extremă dreapta, pe care autorităţile au reuşit să îl destructureze.
Punctele ei forte includ poziţia de guvernator al Michigan, un stat electoral cheie, şi capacitatea sa de a negocia cu opoziţia republicană în susţinerea unor teme de pe agenda democraţilor, cum ar fi controlul armelor, accesul la avort şi protecţia membrilor comunităţii LGBTI+.
Principalul său dezavantaj este anvergura limitată la nivel naţional, lucru pe care deja încearcă să-l remedieze. Anul trecut, la fel ca Newsom, a lansat un comitet de acţiune politică, "Fight Like Hell PAC", pentru a susţine candidaţii democraţi din întreaga ţară. Ea nu a exclus să candideze la preşedinte, dar deocamdată îi rămâne loială lui Biden.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu