UE se implică în organizarea de noi alegeri prezidenţiale în Venezuela.
Uniunea Europeană (UE) va forma un grup de contact internaţional pentru a ajuta la organizarea de noi alegeri prezidenţiale în Venezuela, a anunţat joi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, informează AFP. Decizia de a-l recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte interimar este 'o prerogativă a statelor' şi mai mulţi membri ai UE o vor face, a declarat Mogherini, la finalul unei reuniuni informale a miniştrilor afacerilor externe din UE desfăşurată la Bucureşti.
Mai multe state membre ale UE, printre care Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania, i-au acordat sâmbătă un termen de opt zile preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, pentru ca acesta să anunţe organizarea unui nou scrutin şi au făcut publică intenţia lor de a-l recunoaşte drept preşedinte interimar pe Juan Guaido în cazul unui refuz. 'Am discutat despre următoarele etape pe care statele membre le-ar putea lua în zilele viitoare şi ne vom coordona poziţiile pe cât posibil', a precizat Mogherini.
'Obiectivul Grupului de contact internaţional este clar. Este vorba de a le permite venezuelenilor să se exprime liber şi democratic în cadrul unor noi alegeri. Nu este vorba de mediere', a subliniat şefa diplomaţiei europene. 'Grupul de contact, a cărui primă reuniune este prevăzut să aibă loc săptămâna viitoare într-o ţară din America Latină, îşi acordă 90 de zile pentru a ajunge la un rezultat pozitiv', a precizat Federica Mogherini, explicând că cele 90 de zile sunt o limită pentru perioada de lucru. 'Dacă vom constata că este imposibil să lansezi o dinamică, grupul de contact şi-ar putea încheia lucrul înainte. Însă, dacă la finalul a 90 de zile vor fi constatate elemente pozitive, grupul va putea decide să-şi continue lucrul. Nu se pune problema de a câştiga timp, ci de a însoţi ţara (Venezuela) spre alegeri', a mai spus ea.
Totodată, Mogherini a avertizat că Uniunea Europeană îşi rezervă posibilitatea de a impune 'noi sancţiuni ţintite împotriva unor personalităţi venezuelene care împiedică procesul'. Ţările care şi-au anunţat participarea la grupul de contact internaţional sunt Franţa, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Suedia, Olanda şi Marea Britanie, din partea UE, precum şi Ecuador, Costa Rica, Uruguay şi Bolivia din partea Americi Latine, a precizat Mogherini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News