Rareș Hopincă, politician PSD și candidat la Primăria Sectorului 2, a transmis un mesaj.
Într-o postare publicată pe Facebook, Rareș Hopincă a transmis un mesaj privitor la renumărarea voturilor de la unele secții de votare din Sectorul 2, după ce Radu Mihaiu, primarul în funcție, a contestat rezultatele.
„Unele declarații publice, legate de procesul electoral, sunt ridicole și denotă doar disperare. Manipularea trebuie să înceteze
Susțin renumărarea voturilor acolo unde BEM sau BES 2 solicită, fiind îndeplinite condițiile legale pentru acest lucru. Sunt convins că și în urma renumărării voturilor din secția 195, cea mai contestată de către echipa primarului USR, voi avea voturi în plus față de cele consemnate în prezent (indiciu clar fiind faptul că Alianța PSD-PNL a obținut în acea secție 203 voturi pentru CL, iar eu doar 133 de voturi pentru Primărie, deși în TOATE secțiile din sector am avut cu 15-20% peste numărul de voturi ale Alianței pentru CL).
Alegațiile domnului Radu Mihaiu, cu privire la sesizarea organelor de cercetare penală pentru aspecte ce țin de secția 248, au doar intenția de a manipula opinia publică. Această procedură este perfect normală și este utilizată în orice proces electoral, atunci când situația de fapt o impune.
Susțin fără rezerve sesizarea organelor de cercetare penală pentru orice suspiciune legată de procesul electoral.
Faptul că domnul Radu Mihaiu asociază numele meu și că am câștigat 39 de voturi în plus la renumărarea secției 248 cu o sesizare care are cu totul alt obiect (în urnă sunt mai multe buletine de vot) este un comportament josnic și mincinos.
Dacă luăm în calcul că la secția 248, după renumărare, eu am câștigat 39 de voturi în plus și candidatul REPER 1 (voturi care erau în mod eronat trecute la anulate), este logic să presupunem că ”ne-a furat USR”. Dacă folosim raționamentele precipitate ale viitorului fost primar, titlurile de presă ar putea sugera că ”ancheta penală îl vizează pe Radu Mihaiu, pentru că a furat voturi din secția 248”.
Ați pierdut alegerile. Puneți frână disperării și acceptați înfrângerea“, a scris Rareș Hopincă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu